Actualizat: Sîmbătă, 27 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Aspirațiile de aderare la forul instituțiilor supreme de audit din cadrul UE, discutate cu oficialii europeni

  • 25.05.2022
  • 1412

Înalții demnitari din cadrul comunității europene a instituțiilor supreme de audit (ISA) salută eforturile Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) de aderare la cadrul pentru cooperare, schimb de cunoștințe profesionale și de experiență în domeniul auditului public extern, instituit în cadrul UE – Comitetul de contact.

Marian Lupu, președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), a avut discuții bilaterale pe acest subiect cu Miloslav Kala, președintele organizației europene de profil EUROSAI, președinte al Oficiului Suprem de Audit al Republicii Cehe. Dl Kala a susținut inițiativa CCRM în acest sens, remarcând importanța participării la for a instituțiilor supreme de audit din țările potențial candidate la aderarea la UE, cum ar fi Republica Moldova, Ucraina, Georgia.

De asemenea, subiectul a fost discutate de președintele CCRM în cadrul întâlnirii bilaterale cu președintele Curții de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne. Președintele CCE a invitat CCRM de a demara procedurile tehnice de solicitare a participării la Comitetul de contact în calitate de observator. Pe agenda discuțiilor au figurat, de asemenea, un șir de alte subiecte de interes privind dezvoltarea și consolidarea auditului public extern la nivel european și provocările cu care se confruntă ISA în exercitarea funcției de gardian al banilor publici.

Președintele Curții de Conturi a Portugaliei, José F. F. Tavares, care asigură conducerea Comitetului în perioada actuală, s-a pronunțat în favoarea promovării inițiativei ISA din țările potențial candidate la aderarea la UE, în cadrul discuțiilor purtate cu președintele CCRM.

Menționăm că, în perioada 23-25 mai curent, în or. Praga, Republica Cehă se desfășoară evenimentului EUROSAI Praga Post-Congres, care a întrunit delegațiile a circa 40 de ISA, inclusiv delegația CCRM. În context, delegația CCRM a avut un șir de discuții multilaterale și bilaterale, pe diferite subiecte de interes.

Conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană și instituțiile naționale de audit din statele membre trebuie să practice o cooperare bazată pe încredere și pe respectarea independenței fiecărei instituții, cadrul de cooperare fiind implementat prin intermediul Comitetului de contact - un grup în cadrul căruia se reunesc anual președinții instituțiilor supreme de audit din statele membre ale UE și președintele Curții de Conturi Europene.

Comitetul cooperează cu instituțiile supreme de audit din țările candidate și potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană pentru a facilita schimburile periodice de informații, pentru a dezvolta metodologii de audit și pentru a promova formarea profesională. Aceste activități se realizează în parteneriat cu SIGMA (Sprijin pentru îmbunătățirea guvernanței și a gestionării), o inițiativă comună a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a UE.

Principalul mijloc de cooperare este reprezentat de Rețeaua instituțiilor supreme de audit din țările candidate și potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană, care funcționează în mod similar cu Comitetul de contact. Principalul scop al rețelei este să promoveze implementarea unor metode și tehnici de audit în conformitate cu standardele internaționale și cu bunele practici din UE.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY