Actualizat: Duminică, 06 Octombrie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Întrevedere cu conducerea Curţii de Conturi

  • 10.12.2010
  • 1944
La 10 decembrie a.c. conducerea Curții de Conturi a avut o întrevedere cu o echipă de experți din România, care se află în misiune oficială în Republica Moldova în cadrul Proiectului de înfrățire instituțională Sprijin pentru Sistemul de Achiziții Publice al Republicii Moldova.
Discuțiile s-au axat pe auditul performanței achizițiilor publice în contextul noii Legi privind achizițiile publice nr.96-XVI din 13.04.2007, efectuat de către Curtea de Conturi. Conducerea Curții de Conturi a relatat că acest audit a fost inițiat pentru a constata dacă la implementarea Legii respective au existat probleme care  au limitat eficacitatea activității autorităților contractante, operatorilor economici și a altor persoane, iar în cazul constatării acestora care urmau să fie  acțiunile întreprinse de Guvern, în persoana Agenției Rezerve Materiale, Achiziții Publice și Ajutoare Umanitare, pentru a îmbunătăți eficacitatea achizițiilor. În raportul său de audit Curtea de Conturi a demonstart faptul că responsabilitatea, mecanismele de verificare și contrapunere, respectiv principiile eficienței, economicității și eficacității, sînt reglementate suficient de bine pentru a putea fi respectate de responsabilii de la instituțiile publice.
Experții români au apreciat înalt profesionalismul Curții de Conturi, subliniind că raportul auditului performanței trebuie să conducă la îmbunătățirea activității Agenției Achizițiilor Publice.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY