Actualizat: Duminică, 06 Octombrie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi participă la instruiri în cadrul Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională

  • 04.02.2022
  • 1807

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat în perioada 3-4 februarie curent, la sesiunea de instruire cu privire la monitorizarea implementării programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională (PCTT) la care Republica Moldova este parte.

Ministerul Finanțelor, în calitate de Autoritate Națională pentru programele de cooperare transfrontalieră și transnațională finanțate de Uniunea Europeană, a inițiat aceste instruiri cu scopul monitorizării implementării PCTT, în colaborare cu Proiectul de asistență tehnică pentru implementarea PCTT (TESIM) al Uniunii Europene.

Menționăm că, în contextul  restructurării autorităților publice centrale de specialitate, executivul a aprobat componența noului grup național de lucru pentru coordonarea implementării Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională finanțate de Uniunea Europeană. Grupul național de lucru va fi constituit din 20 de membri, inclusiv 2 cu statut de observatori, reprezentanți a mai multor instituții publice, implicate în procesele de programare și coordonare a implementării Programelor de cooperare transfrontalieră și transnațională.

Astfel, din componența grupului de lucru fac parte reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Cancelariei de Stat, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Mediului, Ministerului Economiei, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Culturii, Agențiile de Dezvoltare Regională, I.P. „Consiliul Național de Supraveghere Publică a Auditului”, I.P. „Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, precum și Curtea de Conturi și Centrul National Anticorupție (cu statut de observatori).

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY