Actualizat: Luni, 29 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Luxul în care se lăfăiesc angajaţii Consiliului Concurenţei

  • 03.04.2015
  • 1550

Şedinţă cu scântei la Curtea de Conturi în cadrul căreia a fost examinat raportul auditului performanţei la Consiliul Concurenţei. Raportorii au depistat abateri grave la capitolul remunerare, acordarea premiilor, precum şi la capitolul legat de închirierea spaţiului pentru această instituţie. Curtea de Conturi a relevat că, în condiţiile de austeritate, când se taie din alocaţiile mai multor instituţii bugetare, conducerea Consiliului Concurenţei se lăfăieşte în lux.

Aceasta, în pofida recomandărilor Ministerului Finanţelor, închiriază un spaţiu foarte costisitor. 37% din bugetul instituţiei pentru anul 2014, care constituiau 8,5 mil. de lei, au fost alocate pentru chirie şi plata serviciilor comunale. Întreţinerea unui angajat al Consiliului Concurenţei costă anual, doar la capitolul chirie, bugetul statului 95 de mii de lei. În acelaşi timp, şefa Consiliului Concurenţei are un birou cu o suprafaţă de circa 100 metri pătraţi.

Nereguli de peste 2 mil. de lei

Auditorii Curţii de Conturi au stabilit că la Consiliul Concurenţei, în 2014, au fost angajaţi doar 59 la sută din numărul de angajaţi prevăzuţi în statele de personal. În timp ce la finele anului 2014 aici activau 52 de persoane, a fost închiriat un spaţiu ca pentru 117 angajaţi. Banii destinaţi remunerării celor 41 la sută de unităţi vacante, circa 2 mil. de lei, conducerea Consiliului Concurenţei i-a considerat drept economii şi i-a împărţit sub formă de premii şi ajutoare materiale celorlalţi angajaţi ai instituţiei. Premii au primit până şi bărbaţii cu ocazia sărbătorii de 8 martie. „Tuturor angajaţilor li s-a acordat câte două premii unice cu ocazia zilelor profesionale, Ziua Economistului şi Ziua Juristului, chiar dacă nu toţi au studii în domeniul economiei şi cel juridic.

Jurnal de Chişinău scrie că aceştia au beneficiat de premii şi cu ocazia Zilei Funcţionarului Public, inclusiv conducerea care deţine funcţie de demnitate publică, deşi nu este eligibilă pentru astfel de plăţi, fiindu-le achitate neregulamentar în total circa 57 de mii de lei. Membrii plenului Consiliului Concurenţei au mai beneficiat de premii cu ocazia Zilei Concurenţei şi cu ocazia zilei de 8 martie.

Cu această ocazie, au fost remuneraţi şi bărbaţii. În perioada 2013-2014, membrilor plenului Consiliului Concurenţei li s-a acordat neregulamentar un al doilea ajutor material unic în valoare de 66 de mii de lei", a relevat reprezentantul Comisiei de audit.

Viorica Cărare către Urechean: „O s-o primiţi pe urmă!"

Mai în glumă, mai în serios, preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, a declarat că ar putea avea probleme de acum încolo, pentru că, spre deosebire de Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi nu le oferă premii bărbaţilor de 8 martie. „E discriminare pe sex, domnule preşedinte. Avem aşa un organ parlamentar responsabil de asta", a încercat să pareze cu „o glumă" Viorica Cărare. Preşedintele Curţii de Conturi a mai spus că n-a văzut în ultimii patru ani o bătaie de joc mai mare de finanţele publice ca la Consiliul Concurenţei.

„Nu ştiu dacă statul acesta e chiar atât de bogat să-şi permită să achite aceste sume enorme pentru chirie", a mai spus el. Vădit supărată, Viorica Cărare a lăsat să se înţeleagă că în ceea ce face ar urma exemplul Curţii de Conturi. Urechean i-a reproşat că nu se află „într-o instituţie de ping-pong", iar Cărare, la rândul său, s-a apropiat şi l-a ameninţat: „O s-o primiţi pe urmă!".

Ministerul Finanţelor a luat act de neregulile de la Consiliul Concurenţei

Invitat la această şedinţă, reprezentantul Ministerului Finanţelor, Andrei Prisăcari, a declarat că în cadrul procesului verbal al discuţiilor care au fost în procesul de negocieri bugetare unde a fost abordată problema arendei spaţiului de către Consiliul Concurenţei pentru anul 2015, MF nu a susţinut astfel de cheltuieli. Consiliul Concurenţei a solicitat un buget de 20 de mil. de lei, dar a fost aprobat un buget de 14 mil. Viorica Cărare a declarat că, în pofida acestor nemulţumiri, în această sumă se găseşte şi plata pentru chirie pentru 2015.

Viceministrul Muncii Sergiu Sainciuc a declarat că avem o legislaţie clară care stipulează în ce condiţii sunt acordate premiile şi salariile persoanelor cu demnitate publică şi funcţionarilor publici. Banii din economii îi reprezintă sursele rămase din concedii neplătite, concedii medicale sau din incapacitate de muncă, ori mijloacele acumulate din unităţile temporar vacante. În cazul situaţiei de la Consiliul Concurenţei nu e vorba de unităţi temporar vacante, ci de unităţi care nu au fost mai bine de un an suplimentate, respectiv acei bani nu reprezintă economii, care pot fi utilizate sub formă de premii.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY