Actualizat: Marți, 21 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Rezultatele auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la MAI

  • 07.05.2012
  • 564

 

Astăzi, 07 mai 2012 a avut loc ședința Plenului Curții de Conturi, în cadrul căreia a fost examinat Raportul cu privire la rezultatele auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Afacerilor Interne şi la unele instituţii din subordine.

Ministrul afacerilor interne, în calitatea sa de executor de buget şi manager al instituţiei publice, are obligaţia să asigure utilizarea fondurilor publice cu respectarea principiilor de transparenţă, economicitate, eficienţă, eficacitate şi legalitate, pentru funcţionarea regulamentară a Aparatului central al MAI şi instituţiilor din subordine, precum şi să administreze raţional patrimoniul de stat aflat în gestiune. În perioada supusă auditului, majoritatea alocaţiilor s-au executat în limita planurilor aprobate. Atît la minister, cît şi la instituţiile din subordine auditate se duce evidenţa mijloacelor financiare şi a patrimoniului de stat.

Totodată, auditul a relevat unele neregularităţi, erori, dificultăţi, precum şi unele probleme ce ţin de managementul  economico-financiar, cadrul juridic în domeniu, care se exprimă prin următoarele:

Ø  Ministerul a activat cu un efectiv al cărui stat de personal nu a fost avizat şi înregistrat regulamentar de către Direcţia politici de cadre a Cancelariei de Stat şi, respectiv, schemele de încadrare ale MAI n-au fost înregistrate la Ministerul Finanţelor.

Ø  Cheltuielile de bază au fost efectuate în limita alocaţiilor precizate pentru perioada de gestiune, cu excepţia depăşirii limitelor de cheltuieli la unele articole în lipsa modificării planurilor de finanţare (949,0 mii lei); formării datoriilor debitoare (3,4 mil. lei) şi creditoare (1,0 mil. lei) cu termenul de prescripţie expirat, fapt ce a condiţionat neregularitatea utilizării fondurilor publice.

Ø Lipsa unei monitorizări conforme şi controlul intern neadecvat asupra formării şi utilizării regulamentare a mijloacelor speciale au condiţionat neîncasarea veniturilor (1,8 mil.lei) şi nevalorificarea lor (6,9 mil.lei), fiind evidenţiată planificarea ireală a veniturilor şi cheltuielilor.

Ø Lipsa mecanismului de interconexiune între bugetul de stat şi bugetul unităţilor administrativ-teritoriale a determinat, pentru anul 2011, dublarea veniturilor şi cheltuielilor executate din  bugetul de stat pentru achiziţionarea centralizată de către MAI a echipamentului destinat întreţinerii poliţiei municipale (3,7 mil.lei). 

Ø Nu sînt divizate corect cheltuielile în aspectul clasificaţiei funcţionale în sumă de 37,8 mil.lei, inclusiv 29,9 mil.lei la Academia „Ştefan cel Mare" şi 7,9 mil.lei la Clubul Sportiv Central „Dinamo".

Ø N-a fost monitorizată restituirea în bugetul de stat a cheltuielilor pentru instruire de către militarii prin contract concediaţi şi cursanţii exmatriculaţi în sumă de 3,8 mil.lei (Departamentului Trupelor de Carabinieri -1,9 mil. lei; Academia „Ştefan cel Mare" - 0,5 mil. lei; alte instituţii -1,4 mil. lei).

Ø Academia „Ştefan cel Mare"  nu a raportat la componenta mijloace speciale venituri (723,8 mii lei); a admis cheltuieli de personal cu depăşirea limitelor precizate (179,7 mii lei);  n-a utilizat limitele de alocaţii aprobate (138,4 mii lei); a diminuat datoriile debitoare (1,4 mil. lei); a admis cheltuieli neregulamentare pentru servicii de telefonie mobilă şi transport (123,7 mii lei); a casat neregulamentar produse alimentare (46,4 mii lei) etc. 

Ø Valoarea de bilanţ a unor bunuri primite cu titlu de ajutor umanitar a fost diminuată cu 13,3 mil.lei (Departamentul Trupelor de Carabinieri - 9,4 mil. lei, Centrul Tehnic şi Transport - 3,0 mil.lei, aparatul central al MAI - 0,9 mil.lei).

Ø Datorită discordanţei normelor de drept ce reglementează raporturile în domeniul asigurării obligatorii a militarilor şi membrilor familiilor lor, se atestă creşterea continuă a titlurilor executorii şi a cheltuielilor achitate din contul bugetului de stat (2,0 mil.lei).

Ø În rezultatul gestionării neconforme, unele instituţii din subordinea MAI nu au asigurat delimitarea, evaluarea şi înregistrarea regulamentară a terenurilor cu suprafaţa de 181,2 ha, a 269 de imobile  cu valoarea de 136,1 mil.lei, precum şi a drepturilor asupra lor la organele cadastrale teritoriale şi în evidenţa contabilă, nefiind raportate situaţiile patrimoniale reale, ceea ce poate condiţiona situaţia de neasigurare a integrităţii acestuia.

Ø Din patrimoniul administrat nu se utilizează la capacitatea maximă sau integral 38 de obiecte cu suprafaţa de 5,4 mii m2, iar 137 de apartamente  proprietate publică a statului au fost privatizate fără permisiunea MAI.

Ø La balanţa MAI sînt înregistrate construcţii nefinisate din anii 2005-2007 cu gradul de finisare mai mult de 70%  şi valoarea  de 25,3 mil.lei. Nefinalizarea acestora condiţionează riscul ca unele imobile să se deterioreze, ceea ce denotă situaţiile de nevalorificare eficientă a banilor publici. Direcţia Medicală a MAI a admis datorii debitoare cu termenul de prescripţie expirat pentru utilajul nelivrat (1,7 mil. lei), formate la 01.01.2008.

Ø Managementul achiziţiilor publice în cadrul MAI şi unele instituţii din subordine este afectat de nereguli, care au impact negativ asupra efectuării unor procurări de bunuri în condiţii de economicitate. Planificarea contractelor de achiziţii publice nu se efectuează prin cunoaşterea exactă a necesităţilor de bunuri, lucrări sau servicii; planurile trimestriale şi anuale de achiziţii nu sînt publicate pe pagina WEB a entităţii; nu s-au întocmit procese-verbale de deschidere a ofertelor; datorită nesolicitării garanţiilor pentru buna execuţie (3,1 mil.lei), unele contracte de achiziţie a mărfurilor şi lucrărilor nu au fost executate în condiţiile iniţial stabilite, fiind întocmite acorduri adiţionale de majorare a costului mărfurilor şi lucrărilor (1,4 mil. lei); unele achiziţii de lucrări s-au efectuat în lipsa documentaţiei de proiect însoţite de calcule de deviz, aprobate şi expertizate în modul stabilit; nu a fost asigurată încasarea penalităţilor calculate pentru neexecutarea contractelor (90,5 mii lei) şi altele.

Ø În casa aparatului central al MAI se află la păstrare corpuri delicte ridicate în perioada anilor 1992-2007 şi netransmise spre păstrare organelor fiscale, inclusiv valută (euro, dolari SUA), obiecte preţioase etc.

ØBilanţurile contabile ale instituţiilor din subordine nu exprimă situaţia reală a activelor, datorită faptului că Comisia centrală de casare a bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe, a MAI n-a activat regulamentar, întru examinarea actelor de casare  prezentate de către entităţi.

Ø    Nu a fost asigurată acreditarea Academiei „Ştefan cel Mare", ceea ce poate afecta capacitatea acesteia în realizarea obiectivelor pentru domeniul învăţămîntului. Mărimea taxelor pentru studii este stabilită de către Senat cu nerespectarea prevederilor Legii nr.847-XIII din 24.05.1996. Totodată, în cadrul Academiei s-a constatat faptul creării  ilegale  a Universităţii de Cultură, cu un efectiv de 21 unităţi, inclusiv 14 militari prin contract şi 7 angajaţi civili (trupa de balet - 15 unităţi), pentru întreţinere cheltuindu-se circa 529,5 mii lei.   

ØSistemul de control intern şi audit intern la MAI şi unele instituţii din subordine necesită îmbunătăţiri, care ar asigura o bună guvernare, întru atingerea obiectivelor ministerului.

Pe parcursul efectuării auditului au fost întreprinse măsuri de lichidare a lacunelor depistate:

ØA fost corectată şi majorată cu 13,3 mil.lei valoarea de bilanţ a bunurilor primite cu titlu de ajutor umanitar (Departamentul Trupelor de Carabinieri - cu 9,4 mil. lei, Centrul Tehnic şi Transport - cu 3,0 mil.lei, Aparatul central al MAI - cu 0,9 mil.lei); s-a  restabilit  în evidenţa contabilă datoria debitoare în sumă  de 120,0 mii lei, neachitată de către Direcţia Medicală a MAI, iar surplusurile de bunuri depistate în rezultatul inventarierii în sumă de 74,3 mii lei şi programa „Evidenţa contabilă Soft" cu valoarea de 30,0 mii lei au fost reflectate în evidenţa contabilă.

ØAcademia „Ştefan cel Mare" a restabilit în evidenţa contabilă şi a inclus în veniturile calculate pe anul 2012 datoria cursanţilor pentru studii în sumă de 723,8 mii lei; a micşorat, la 01.04.2012, cu 391,5 mii lei datoria debitoare de 725,2 mii lei, formată la 31.12.2011 pentru produsele alimentare achitate, dar nelivrate; la 12.01.2012 a iniţiat procedura de înregistrare a terenurilor în mod regulamentar; la 13.04.2012 a fost emis ordinul MAI nr.122 privind transmiterea cu titru gratuit de la Academie la balanţa MAI a Cinematografului „Fortuna".

ØDin salariul titularilor de avans, în casa ministerului a fost încasată suma de 23,1 mii lei, iar conform documentelor prezentate a fost stinsă datoria debitoare în sumă de 415,7 mii lei, formată la 01.10.2011. A fost emis Ordinul nr.77 din 19.03.1012 „Cu privire la crearea grupului de lucru pentru achiziţii al MAI, aprobarea componenţei nominale şi Regulamentul privind activitatea acestuia"; dosarele pe achiziţiile publice au fost perfectate regulamentar.

          Raportul Curții de Conturi privind rezultatele auditului regularităţii pe exerciţiul bugetar 2011 la Ministerul Afacerilor Interne şi la unele instituţii din subordine va fi dat publicității în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Instituțiile de stat, supuse auditului urmează să implementeze recomandările Curții de Conturi și să informeze instituția supremă de audit public extern în termen de 6 luni din momentul publicării raportului.

 

 

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY