Actualizat: Sîmbătă, 27 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Reprezentanții CCRM participă la e-seminarul Grupului de lucru EUROSAI privind TI

  • 19.04.2023
  • 1054

În contextul activităților organizate de Grupului de lucru EUROSAI privind tehnologiile informaționale (ITWG), reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au participat la e-seminarul cu tema: „Identifică-te pe tine: Drumul indirect către identitatea electronică/ e-ID”.

Seminarul s-a desfășurat în regim online la data de 19 aprilie curent, întrunind membrii grupului de lucru, care reprezintă instituțiile supreme de audit (ISA) din cadrul Organizației Europene a Instituțiilor Supreme de Audit (EUROSAI).

Subiectul identificării electronice (eID) și provocările sale de implementare a fost tematica selectată pentru discuții, în baza rezultatelor ultimului sondaj efectuat de Grupul de lucru ITWG, precum și a tendințelor în domeniu e-Guvernării.

În cadrul evenimentului, au fost explorate experiențele mai multor țări privind dezvoltarea identificării electronice și a serviciilor sale. Totodată, experiența experților europeni din cadrul instituțiilor supreme de audit a fost completată de perspective comparative ale partenerilor de cooperare din cadrul Grupului de lucru ARABOSAI ITWG.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY