Actualizat: Duminică, 19 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Partenerii de Proiect Twinning în vizită la Curtea de Conturi

  • 17.01.2014
  • 1435

În perioada 15-17 ianuarie anul curent Curtea de Conturi a găzduit o delegaţie formată din consorţiul partenerilor de Proiect Twinning „Consolidarea şi întărirea auditului public extern in Republica Moldova", beneficiar al căruia este instituţia supremă de audit a Republicii Moldova.

La sediul Delegaţiei Comisiei Europene în Moldova partenerii de proiect au fost familiarizaţi detaliat cu etapele de pregătire a acordului dintre parteneri, precum şi despre particularităţile specifice ale implementării proiectelor de înfrăţire.

Consorţiul partenerilor de Twinning (statele membre) este format din Lederul de proiect - Institutul Finlandez al Managementului Public HAUS, care este un institut național de instruire în serviciul public în subordinea Ministerului Finanțelor al Finlandei, precum şi din Tribunalul de Conturi al Spaniei, în calitate de Lider junior de Proiect.

Consorțiul statelor membre va oferi în comun expertiza și servicii de management ale proiectului necesare pentru a asigura implementarea de succes a tuturor activităților și realizarea deplină a rezultatelor obligatorii descrise în fișa proiectului.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea responsabilității şi a managementului fondurilor publice în RM, prin consolidarea capacităţii de audit extern, în conformitate cu standardele internaţionale de audit recunoscute şi în concordanță cu cele mai bune practici europene.

Delegaţia, în persoana liderului de proiect, liderului junior de proiect şi consultantului rezident de proiect a avut o şedinţă de lucru cu membrii grupului de lucru al Curţii de Conturi, responsabili de implementarea Proiectului Twinning.

Drept Consultant rezident al proiectului de înfrățire (RTA) a fost desemnat dl Esko Mustonen, Vice controlor general de stat și conducătorul  Oficiului controlului financiar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor al Finlandei. Dl. Mustonen are o vastă experiență în managementul financiar, auditul intern, managementul riscului, managementul performanței În calitate de membru al comitetului consultativ al Oficiului Național de Audit al Finlandei, dl. Mustonen posedă cunoștințe temeinice în domeniul auditului extern.

Liderul de proiect,  dl Reijo Lindh este consultant principal şi manager de instruire în cadrul Institutului HAUS. Dl. Lindh are o experiență de peste 20 ani în domeniul managementului finanțelor publice, activând în cadrul Ministerului Finanțelor a Finlandei şi implementând reforme în sectorului public din Finlanda. Domeniile sale de expertiză includ planificarea economică și bugetară, auditul, administrarea fiscală și sisteme contabile, bugetarea bazată pe performanță, monitorizarea și evaluarea capacităților de elaborare a legilor, managementul strategic și dezvoltarea serviciului public.

Liderul junior de proiect este dl Jose Joaquin Garcia-Pando Mosquera, vice director tehnic al Tribunalului de Conturi al Spaniei. Dlui are o experiență de peste 20 ani în cadrul instituţiei supreme de audit a Spaniei.

Este important, că Finlanda și Spania se completează reciproc foarte bine și au împreună o serie de puncte forte, care fac ca experiența finlandeză-spaniolă să fie cea mai potrivită pentru Proiectul Twinning implementat în Moldova. Atât Finlanda, cât și Spania s-au angajat să se conformeze obiectivelor strategice UE ale inițiativelor emblematice și obiectivelor programului Europa - 2020, în ceea ce privește dezvoltarea UE și consolidarea unei economii durabile.

Finlanda și Spania au participat anterior împreună la implementarea unor proiecte Twinning şi din aceste considerente poate fi garantată o coordonare internă eficientă în cadrul consorțiului, precum  şi prin atragerea în proiect a unei echipe cu o experiență vastă de implementare a proiectelor Twinning în diferite ţări, în diverse domenii.

 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY