Actualizat: Luni, 20 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

La 23 mai 2008 a avut loc şedinţa Curţii de Conturi, la care s-a examinat raportul asupra rezultatelor auditului efectuat la Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi la unele instituţii din subordine pe perioada anilor 2006-2007

  • 23.05.2008
  • 1224

La şedinţă au participat ministrul protecţiei sociale, familiei şi copilului, şeful Direcţiei economico-financiare a Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, directorul Azilului republican pentru invalizi şi pensionari din municipiul Chişinău, directorul Casei-internat pentru copii cu deficienţe mintale (fete) din oraşul Hînceşti, medicul-şef al Centrului republican de reabilitare a invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din oraşul Vadul lui Vodă, managerul-şef al Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare, viceministrul finanţelor, directorul Direcţiei generale politici comerciale a Ministerului Economiei şi Comerţului, vicedirectorul general al Agenţiei Rezerve Materiale, Achiziţii Publice şi Ajutoare Umanitare.
În ansamblu, datele reflectate în Rapoartele anuale ale Ministerului corespund înscrierilor din registrele contabile privind cheltuielile efective şi de casă, ţinînd cont de gradul de semnificaţie.
Se atestă prezenţa unor nereguli ce ţin de:
- execuţia şi reflectarea în rapoarte a unor cheltuieli cu încălcări şi abateri de la actele normative; efectuarea achiziţiilor publice;
- dublarea achitării unor servicii medicale prestate de unele instituţii din subordine;
- neexploatarea la capacitatea maximă a mijloacelor fixe (utilajului medical); neactualizarea informaţiei cadastrale în modul stabilit;
- neasigurarea unui management financiar cuvenit, precum şi lipsa procedurilor de raportare către conducere a deficienţelor controlului intern.
Curtea de Conturi a înaintat următoarele cerinţe şi recomandări:
Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului:
- să întreprindă acţiuni concrete şi eficiente pentru lichidarea încălcărilor şi neajunsurilor stabilite;
- să stabilească şi să menţină în cadrul Ministerului un sistem de management financiar, capabil să asigure îndeplinirea obiectivelor acestuia;
- să examineze anual şi să aprobe rapoartele financiare ale entităţilor din subordine;
- să stabilească, de comun acord cu Ministerul Economiei şi Comerţului, o modalitate echitabilă de formare a preţurilor la unele articole;
- să organizeze instruirea continuă a unor categorii de personal.
Pentru celelalte instituţii supuse controlului:
- să organizeze desfăşurarea procedurilor de achiziţii publice în conformitate cu legislaţia;
- să iniţieze actualizarea informaţiei cadastrale în modul stabilit;
- să ţină evidenţa contabilă şi să întocmească rapoarte financiare conforme.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY