Actualizat: Vineri, 26 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Comitetul Consultativ, şedinţa a IV-a

  • 19.12.2008
  • 931
  
  Pe 19 decembrie la Curtea de Conturi a avut loc şedinţa a IV a Comitetului Consultativ privind împlementarea Proiectului de dezvoltarea strategică a Curţii de Conturi, realizat cu suportul Oficiului Naţional de Audit din Suedia (ONAS) şi al Băncii Mondiale (BM). Din Comitetul Consultativ fac parte membrii Curţii de Conturi, reprezentanţi ai unor autorităţi publice centrale de specialitate ca Ministerul Finanţelor, inclusiv Serviciul Control Financiar şi Revizie, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Dezvoltării Informaţionale, manageri de proiect, experţi şi consultanţi de la ONAS şi Banca Mondială, care sînt principalii parteneri în procesul de dezvoltare strategică a Curţii de Conturi. 
    În cuvîntul de deschidere Dna Ala Popescu, Preşedintele Curţii de Conturi, care este şi preşedintele Comitetului Consultativ a menţionat succint despre rezultatele obţinute pe parcursul anului 2008, menţionînd că una din cele mai importante realizări este adoptarea de către Parlament a noii legi privind Curtea de Conturi, care abordează noi concepte de audit şi conformează Curtea de Conturi standardelor internaţionale de audit şi celor mai bune practici europene în domeniu, iar sarcina primordială a Curţii de Conturi este în continuare elaborarea unor paşi concreţi de implementare a noii legi.
    În rapoartele de progres privind realizarea proiectelor ONAS şi a Băncii Mondiale managerii responsabili de proiecte dl Gh. Cojocari şi dna E. Paknehad, membri ai Curţii de Conturi, au trecut în revistă succesele realizate în perioada 2008. Printre acestea pot fi enumerate: efectuarea auditelor de atestare pilot cu aplicarea procedeelor moderne de audit în conformitate cu standardele de audit internaţionale, care se bazează pe caracterul semnificativ şi sistemic al problemelor, pe evaluarea sistemului de control intern, etc în procesul cărora auditorii au acumulat capacităţi şi abilităţi de efectuare a auditelor; elaborarea Manualului auditului de regularitate, care conţine şi Cadrul de Control al Calităţii, care urmează a fi testat pe parcursul anului 2009, îmbunătăţirea conţinutului ţi formatului Raportului anual, demararea unor subproiecte menite să faciliteze procesul de reformare instituţională şi multe alte activităţi. Managerii de proiecte, consultanţii şi exeperţii de la ONAS şi Banca Mondială au apreciat înalt rezultatele obţinute în acest segment de timp, menţionînd că acestea se datorează atît abilităţii şi profesionalismului, cît şi, mai ales, voinţei de schimbare şi angajamentului înalt al angajaţilor Curţii de Conturi, precum şi conlucrării şi comunicării eficiente în procesul realizării obiectivelor de dezvoltare strategică. 
    Reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor (dl O. Hîrbu, manager al proiectului Managementul Finanţelor Publice (MFP) şi dl I. Borta, sef Serviciul Control Financiar şi Revizie) au informat despre progresul realizat în implementarea Proiectului MFP.
    După cum au opinat consultanţii şi experţii străini, anul 2009 pentru Curtea de Conturi urmează să fie un an de muncă comprehensivă în vederea implementării noii legi şi a mandatului de audit extern în conformitate cu standardele internaţionale de audit. Curtea trebuie să-şi concentreze eforturile în direcţia elaborării unei noi structuri organizatorice, elaborării unui buget bazat pe necesităţi,  implementării unui sistem de înregistrare a timpului, implementării Cadrului de Control al Calităţii etc. O atenţie sporită urmează a fi acordată conlucrării şi comunicării cu Parlamentul şi factorii interesaţi, inclusiv entităţile auditate în vederea sporirii impactului activităţii Curţii de Conturi asupra îmbunătăţirii managementului financiar public şi a responsabilităţii pentru utilizarea eficientă a banilor publici. 
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY