Actualizat: Vineri, 17 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Recunoştinţă profundă pentru dedicaţie profesională

  • 30.04.2013
  • 706

La sfârşitul lunii aprilie conducerea şi colectivul Curţii de Conturi au adus sincere cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă Nataliei Baltaga, unei doamne deosebite, cu suflet nobil, care a ocupat postul de contabil-şef al instituţiei pe parcursul unei perioade îndelungate. Preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean a înmânat doamnei Baltaga, cu prilejul pensionării, o Diplomă cu menţiune, pentru realizarea performantă a obligaţiunilor relevante Serviciului Public, pentru devotament şi dedicaţie profesională, activitate prodigioasă în domeniul consolidării şi dezvoltării durabile a instituției supreme de audit.

Colectivul Curţii de Conturi exprimă recunoştinţă profundă pentru contribuţia substanţială a doamnei Natalia Baltaga la evoluția şi modernizarea Curții de Conturi, la asigurarea stabilităţii financiare a instituţiei, la promovarea valorilor supreme ale CCRM. Menţionăm cu adâncă recunoştinţă atitudinea conştiincioasă şi onestă faţă de responsabilităţile asumate, apreciind munca nobilă şi deloc uşoară, depusă de fostul contabil-şef zi de zi.

Capacităţile deosebite ale doamnei Baltaga de ghidare şi îndrumare a tinerilor discipoli, de partajare a cunoștințelor şi implementare a inovaţiilor, asigură continuitatea eforturilor depuse de Dumneaei în domeniul edificării unei instituţii supreme de audit avansate.

Natalia Baltaga a fost şi rămâne a fi pentru întreg colectivul Curţii de Conturi un exemplu elocvent de funcţionar public eficient, de contabil-şef profesionist şi competent, cu merite deosebite, de persoană cu calităţi spirituale alese, caracterizată prin modestie, spirit de respect faţă de colegi, capacitate sporită de muncă, abilităţi de conlucrare eficientă, spirit de echipă şi onestitate.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY