Actualizat: Joi, 16 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

La Strășeni nu a fost asigurată regularitatea gestionării bugetului și patrimoniului public

  • 24.05.2012
  • 1324

La 24 mai 2012 Plenul Curții de Conturi a examinat în cadrul ședinței ordinare Raportul  auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) şi gestionării patrimoniului public din raionul Strășeni pe anul 2011.

Conform rezultatelor auditului, autoritățile administrației publice locale (AAPL) din raionul Strășeni nu au asigurat în măsura corespunzătoare disciplina financiar-bugetară, care să asigure legalitatea și regularitatea în procesul bugetar și gestionarea patrimoniului public. Acest fapt nu a permis realizarea majoră a priorităților economice și sociale ale teritoriului administrat.

Ca urmare, generalizând iregularităţile şi neconformităţile admise de AAPL, menționăm următoarele. 

AAPL din raion nu au evaluat și monitorizat în măsura corespunzătoare potențialul economico-financiar, respectiv nu au asigurat estimarea la justa valoare a bazei de impozitare, inclusiv prin elaborarea unor indici fiscali și bugetari, care ar asigura sustenabilitatea financiară a bugetelor UAT de nivelul I și II din raion.

Direcția Generală Finanțe din raion nu și-a exercitat exhaustiv atribuțiile în cadrul procedural de elaborare a bugetelor locale, nedispunând de proceduri și instrumente ce țin de formarea bazei impozabile; nu a conlucrat eficient, în acest sens, cu AAPL și organele fiscale, precum și cu agenții economici care contribuie semnificativ la formarea veniturilor bugetare.

S-a constatat, că indicii bugetari estimați și stabiliți de autoritățile publice locale sunt diminuați și nu corespund posibilităților reale de mobilizare a surselor care țin de finanțele publice. Acest derapaj evident sporește dependența financiară a raionului în relațiile cu bugetul de stat. Respectiv, nemobilizarea resurselor în teritoriu creează riscuri pentru bugetul de stat. Situația dată a generat subestimări a veniturilor bugetare cu circa 2,8 mil. lei.

Absența interacțiunii dintre mobilizarea veniturilor și atingerea obiectivelor propuse spre realizarea acestora de către AAPL; incapacitatea existentă în procesul de prognoză și planificare bugetară; lipsa cadrului metodologic adecvat și a instrumentelor analitice de evaluare a prognozelor bugetare, aferente formării indicatorilor respectivi; iresponsabilitatea și lipsa de interes a AAPL privind dezvoltarea capacităților instituţionale de extindere a veniturilor proprii, inclusiv prin eficientizarea activității serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale, au determinat ratarea veniturilor în bugetele locale în sumă totală de 14,2 mil. lei.

Restanţele contribuabililor în perioada auditată au avut o tendință de creștere continuă, la situația din 31.12.2011, constituind 2,3 mil lei. Totodată, restanțele contribuabililor către toate componentele bugetului public național, la finele anului, au însumat 18 mil. lei.

Lipsește un mecanism bine definit de stabilire a normativelor de cheltuieli în domeniul învățământului și a numărului real de beneficiari al transferurilor din contul bugetului de stat în acest scop. Aceasta a generat faptul, că în anul 2011, bugetul raional a beneficiat de transferuri din bugetul de stat în sumă totală de 13,4 mil. lei, acestea fiind redistribuite de către AAPL de nivelul II bugetelor UAT de nivelul I în condiții, ce nu întrunesc rigorile de transparență și integritate.

La executarea cheltuielilor din bugetele locale pentru retribuirea muncii și acordarea de ajutor material persoanelor fizice nu au fost respectate prevederile legale, în anul 2011, în acest scop, fiind  utilizate neregulamentar 1,2 mil. lei.

Lipsește, la nivel de raion, o strategie de dezvoltare, bazată pe mijloace investiționale și capitale, ce ar prevedea modalitatea de selectare a obiectivelor, necesităților de mijloace financiare și surselor de acoperire a cheltuielilor capitale, destinate implementării politicilor sectoriale. Managementul defectuos în valorificarea mijloacelor destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, precum și nerespectarea legislației în vigoare au determinat folosirea neregulamentară a resurselor financiare și materiale în sumă totală de 15,7 mil. lei.

La executarea  unor cheltuieli din contul bugetului raional nu s-a ținut cont de competenţele instituționale în efectuarea cheltuielilor publice, fiind finanțate unele cheltuieli ce nu se încadrează în limitele prevederilor regulamentare. Unele UAT de nivelul I au admis depăşiri la unele cheltuieli efective faţă de cele rectificate. Nu toate AAPL au respectat prevederile legale ce țin de limitele de întreținere a unităților de transport și liniilor de telefonie fixă, de norma de consum a carburanților. Nu s-au respectat prevederile legale la utilizarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă. Nu au fost respectate prevederile legale la efectuarea achizițiilor publice etc. Ca urmare, aceste situații au condiționat efectuarea cheltuielilor neregulamentare în sumă totală de 2,2 mil. lei.

Nu au fost înregistrate regulamentar în Registrul bunurilor imobile drepturile asupra bunurilor imobile în valoare de 137,5 mil. lei. Nu a fost identificat și contabilizat corespunzător patrimoniul public în valoare de circa 17,2 mil. lei.

Nu au fost încheiate contractelor de comodat pentru patrimoniul transmis de către Consiliul raional în gestiunea instituțiilor medico-sanitare publice, în valoare totală de 11,6 mil. lei.

A fost remarcată denaturarea semnificativa a datelor referitor la patrimoniul administrat, condiționată de neincluderea în darea de seamă a informației referitor la 6 întreprinderi municipale și patrimoniul acestora de circa 154,9 mil. lei.

Nu au fost înregistrate regulamentar la organele cadastrale conductele de gaz, nu a fost asigurată transmiterea acestora (în bază de contract) întreprinderilor din domeniul corespunzător, pentru deservirea tehnică. Ca urmare 15 gazoducte  în valoare totală de 27,7 mil. lei, edificate din surse bugetare, sunt gestionate de un agent economic, fără ca statul sau UAT să obţină vre-un avantaj economic.

În timpul efectuării auditului, autoritățile locale au întreprins unele măsuri de lichidare a lacunelor depistate, și anume: 

Consiliul raional Strășeni a dispus transmiterea regulamentară a cheltuielilor pentru construcțiile și reparațiile capitale în sumă totală de: 971,7 mii lei - către instituțiile medico-sanitare din Strășeni; 1249,7 mii lei - către Casa raională cultură; 2419,6 mii lei - la apeductul Negrești-Strășeni; 549,1 mii lei - la gazoductul Bucovăț - Rasvet.

Aparatul președintelui raionului a luat măsuri în vederea majorării activelor contului contabil 136 „Investiții pe termen lung" cu suma de 6511,5 mii lei, iar S.A. „Drumuri Strășeni" a restituit aparatului președintelui 6 mii lei (întreținerea drumurilor).

Direcția Generală Învățământ a corectat valoarea instalației de transmisie cu suma de 32 mii lei și a înregistrat în evidență fondurile fixe și circulante în valoare de 121,2 mii lei (Tabăra Codru);

Primăria or. Strășeni a atribuit la majorarea valorii de bilanț a cazangeriei suma totală de 289,9 mii lei (dobânda bancară); a înregistrat în evidență podul de pietoni peste calea ferată în valoare de 7868 mii lei și Cimitirul nou din or. Strășeni la valoarea de 1544,1 mii lei; a decis excluderea din evidența contabilă a fondului locativ privatizat, cu suprafața totală de 125866 m2 și valoarea totală de 131546,7 mii lei; a informat privind remiterea către procuratura raionului Strășeni și Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției a materialelor ce țin de prejudiciile rezultate din realizarea terenurilor.

Primăriile satelor din r-l Strășeni, de asemenea au întreprins un șir de măsuri menite de a corecta greșelile admise și de a lichida neregulile și ilegalitățile depistate de misiunea de audit a CCRM.  

Raportul Curții de Conturi va fi dat publicității în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Instituțiile de stat, supuse auditului, urmează să implementeze recomandările CCRM și să informeze instituția supremă de audit public extern în termen de 6 luni din momentul publicării hotărârii Plenului CCRM.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY