Actualizat: Duminică, 19 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Infotag: CURTEA DE CONTURI PLEDEAZĂ PENTRU UN SISTEM BUGETAR PUBLIC ŞI TRANSPARENT

  • 21.09.2011
  • 894

Curtea de Conturi pledează pentru un sistem bugetar public şi transparent şi sprijină necesitatea consolidării în legislaţie a împuternicirilor şi responsabilităţii bugetare. Despre aceasta a declarat membrul Curţii de Conturi, Valeriu Chiţan, în discursul său ţinut la o conferinţă internaţională în Kîrgîzstan.

După cum relatează INFOTAG, el a menţionat că instituţia a propus Guvernului să unifice principiile de formare a părţilor componente ale sistemului bugetar şi a procesului bugetar printr-o singură lege, precum şi să consolideze în Codul Fiscal toate tipurile de plăţi referitor la finanţele publice.

„Aceasta este singura măsură şi un nou jalon în creşterea nivelului de administrare a veniturilor, în asigurarea transparenţei şi echilibrarea bugetelor de toate nivelurile”, a spus Chiţan.

În opinia sa, pe parcursul a cinci ani de dezvoltare strategică, Curtea a consolidat fundamentul şi potenţialul instituţional, a sporit nivelul competenţei profesioniste, a atins cea mai mare eficienţă în activitate.

„Graţie cooperării tehnice cu Banca Mondială şi Oficiul Naţional de Audit din Suedia, a fost elaborată şi aprobată noua Lege cu privire la Curtea de Conturi, au fost aprobate şi testate prevederile şi standardele auditului financiar, auditului eficienţei şi auditului tehnologiilor informaţionale”, a spus Chiţan, care a menţionat că „Curtea a aprobat noul Plan de dezvoltare pentru anii 2011-2015”.

Potrivit lui, planul prevede modernizarea instituţională a Curţii prin intermediul extinderii instrumentelor general recunoscute şi a formelor de audit.

„În cadrul monitorizării procesului bugetar, problema transparenţei hotărîrilor manageriale, formării şi utilizării mijloacelor de stat în activitatea de zi cu zi a Curţii de Conturi a devenit una primordială, căci în aşa mod creşte şi responsabilitatea morală a autorităţilor în ochii contribuabililor. Astfel, se asigură baza socială pentru continuarea reformelor”, a menţionat Chiţan.

http://www.infotag.md/noutati/591064/

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY