Actualizat: Joi, 16 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi Europeană a publicat Raportul special nr. 15/2011 „Procedurile Comisiei asigură o gestionare eficace a controlului ajutoarelor de stat?”

  • 12.01.2012
  • 1281

Responsabilitatea de ansamblu în ceea ce priveşte asigurarea controlului ajutoarelor de stat revine Comisiei (articolele 107-108 TFUE). Statele membre ale Uniunii Europene au obligaţia de a notifica Comisiei toate măsurile de ajutor de stat pe care intenţionează să le pună în aplicare şi de a obţine aprobarea Comisiei anterior implementării acestor măsuri. Acest raport special examinează dacă procedurile Comisiei asigură o gestionare eficace a controlului ajutoarelor de stat. Potrivit celor constatate de Curte, Comisia nu dispune de garanţii suficiente că are cunoştinţă de toate cazurile relevante legate de ajutoarele de stat. Cu excepția principiului cooperării, nu există niciun temei juridic pentru examinarea sistematică a procedurilor și a sistemelor de control ale statelor membre. Procedurile privind ajutoarele de stat au o durată ridicată și, cu precădere în cazul plângerilor, prezintă insuficientă transparență. În domeniul controlului ajutoarelor de stat, Comisia a reacţionat în mod prompt la criza financiară. Comisia nu a evaluat încă în mod cuprinzător impactul ex post al activităţilor sale. În textul raportului, Curtea formulează și o serie de recomandări, vizând ameliorarea procedurilor Comisiei și creșterea eficacității demersului de gestionare efectuat de aceasta.    http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/10658725.PDF


Curtea de Conturi Europeană a publicat Raportul special nr. 13/2011 „Modul în care este controlat regimul vamal 42 este de natură să prevină şi să detecteze evaziunea în materie de TVA?"  

Regimul vamal 42 este regimul utilizat de importator cu scopul de a obţine o scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) atunci când mărfurile importate urmează să fie transportate către un alt stat membru. În lipsa unui control adecvat, există riscul ca mărfurile respective să rămână în statul membru de import fără să se plătească TVA sau să fie consumate în statul membru de destinaţie fără ca, în acest din urmă stat, să se perceapă TVA-ul aferent. În acest raport, se constată că, în şapte state membre selectate, controlul acestui regim vamal este deficient şi a dus la pierderi semnificative de TVA. Raportul recomandă, printre altele, să se îmbunătăţească comunicarea principalelor date în cadrul statelor membre şi între statele membre, să se încurajeze efectuarea verificării automate a numerelor de identificare în scopuri de TVA, să se creeze un profil comun de risc la scara UE pentru importurile efectuate sub regimul vamal 42 şi să se încurajeze luarea de măsuri pentru a se da curs propunerii de modificare a Directivei TVA.
http://eca.europa.eu/portal/pls/portal/docs/1/10596725.PDF

 Curtea de Conturi  Europeană a publicat 39 de rapoarte anuale specifice,  în  luna decembrie 2011, printre care:
Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune ARTEMIS pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0001:0007:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune Clean Sky pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0008:0016:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune pentru inițiativa privind medicamentele inovatoare pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0017:0023:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0024:0031:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune SESAR pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0032:0039:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen" pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0040:0047:RO:PDF

Raport privind conturile anuale ale întreprinderii comune ENIAC pentru exercițiul financiar 2010, însoțit de răspunsurile întreprinderii comune.
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2011:368:0048:0057:RO:PDF

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY