Actualizat: Luni, 29 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi a organizat ședința Ofițerilor de legătură ai Rețelei ISA din țările candidate și potențial candidate UE

  • 15.02.2024
  • 887

Ofițerii de legătură ai Rețelei instituțiilor supreme de audit (ISA) din țările candidate și potențial candidate pentru aderare la Uniunea Europeană (UE) s-au întrunit într-o ședință de lucru, organizată la data de 14 februarie în orașul Brussels, Belgia. 

Evenimentul a fost organizat de Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), care asigură președinția Rețelei, în cooperare cu Curtea de Conturi a Belgiei. Ședință a avut loc în format hibrid și a întrunit Ofițerii de legătură din ISA membre le Rețelei:  Albania, Bosnia & Herțegovina, Georgia, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Turci și Ucraina. De asemenea, la eveniment au fost prezenți Ofițerii de legătură și reprezentanții instituțiilor supreme de audit și organizațiilor cu statut de observator sau partener al Rețelei: Curtea de Conturi Europeană, ISA din Suedia și ISA din România (reprezintă Grupul comun de lucru al Comitetului de contact privind activitățile de audit  - JWGAA), SIGMA, Kosovo*.

Ofițerul de legătură al ISA a Rețelei care asigură Președinția, Violeta Balan, șefă Secție relații externe și comunicare din cadrul CCRM, a făcut o trecere în revistă a activităților organizate în cadrul Rețelei în anul 2023, în conformitate cu Planul de activitate al Rețelei pentru perioada 2022-2025. De asemenea, Președintele ședinței a oferit detalii despre prevederile noului Cadru de cooperare al Rețelei, aprobat în decembrie 2023, aspectele care necesită revizuire sau clarificare, precum și pus în discuție evenimentele planificate și noile inițiative care urmează a fi implementate. 

Menționăm că Rețeaua instituțiilor supreme de audit din țările candidate și potențial candidate UE este o platformă de cooperare profesională, principalii actori în contextul organizării evenimentelor și acțiunilor structurii fiind Ofițerii de legătură ai Rețelei. Procesul decizional în cazul aprobării unor documente oficiale este asigurat de șefii ISA membre. 

Pe lângă membri, la activitatea Rețelei participă și Ofițerii de legătură și reprezentanții instituțiilor supreme de audit cu statut de observator, precum și partenerii Rețelei: SIGMA, inițiativa comună a OECD și Uniunii Europene, Curtea de Conturi Europeană, precum și Grupul comun de lucru al Comitetului de contact privind activitățile de audit  - JWGAA, care asigură cooperarea dintre Rețea și Comitetul de contact. Curtea de Conturi asigură Președinția în cadrul Rețelei de la finele anului 2023.  


*Această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu RCSONU 1244/1999, precum și cu Avizul CIJ privind Declarația de independență a Kosovo.
 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY