Actualizat: Luni, 29 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Comisia parlamentară de profil a examinat două rapoarte de audit a Curții de Conturi

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a prezentat la data de 10 mai curent, în cadrul Comisiei de control al finanțelor publice, Raportul auditului conformității privind acordarea compensațiilor și ajutorului umanitar agricultorilor afectați de calamitățile naturale asupra recoltei anului 2020 și Raportul misiunii de follow-up privind implementarea recomandărilor aprobate prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 36 din 16.07.2021 cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II.

Tatiana Șevciuc, membră a CCRM și auditorii responsabili de misiunea de audit privind acordarea compensațiilor și ajutorului umanitar agricultorilor afectați de calamitățile naturale au relatat Comisiei parlamentare despre rezultatele și constatările care au stat la baza formulării concluziilor generale, precum și a recomandărilor înaintate.

Republica Moldova este vulnerabilă la schimbările climatice, iar impactul acestora asupra agriculturii prezintă o preocupare deosebită, agricultura fiind o sursă majoră de venit pentru o mare parte a populației Republicii Moldova. Anul agricol 2020 a avut un impact negativ asupra activității agricultorilor din țară, din cauza secetei pedologice prelungite, care a afectat atât culturile de toamnă, cât și culturile de primăvară.

În vederea atenuării consecințelor calamității naturale, au fost efectuate intervenții directe, prin acordarea compensațiilor și ajutorului umanitar agricultorilor afectați, din trei surse de finanțare în valoare totală de 462,8 mil. lei: prin derogare de la prevederile legale, din mijloacele Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural au fost alocate 324 mil. lei; din contul asistenței financiare nerambursabile acordate de Federației Rusă au fost alocate 275 milioane ruble rusești, echivalentul a 59,7 mil. lei; ajutorul umanitar extern – 6 mii tone de motorină în valoare de 79,1 mil. lei, acordat cu titlu gratuit de Guvernul României.

Potrivit auditului, termenele restrânse de realizare a sarcinilor delegate actorilor implicați în procesul de gestiune a mijloacelor destinate acordării compensațiilor și ajutorului umanitar au generat un șir deficiențe și neconformități.

Pentru repartizarea sprijinului acordat producătorilor agricoli au fost aprobare prevederi regulatorii prin Hotărâri de Guvern distincte, însă întocmirea Actului de constatare a pagubelor s-a efectuat în lipsa unui act normativ aprobat în modul stabilit. Lipsa unui mecanism normativ bine conceput și aprobat regulamentar a determinat un șir de deficiențe și neconformități la completarea actelor de constare a pagubelor, întocmite de către Comisiile pentru examinarea și evaluarea gradului de afectare a culturilor agricole, urmare a calamităților naturale înregistrate.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY