Actualizat: Vineri, 17 Mai 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Atelier de lucru „Frauda şi corupţia”

  • 02.11.2010
  • 1276
În zilele de 1-3 noiembrie 2010, la Curtea de Conturi are loc misiunea ONAS cu tematica: ,,Frauda şi corupţia”, care reprezintă un nou subproiect al Proiectului de cooperare CCRM - ONAS.
Atelierul de lucru a reunit experţii ONAS: Johan van Eijsbergen, Göran Hyltander şi Oskar Karneback, precum şi vicepreşedintele Curţii de Conturi Elisaveta Foca, membrul Curţii de Conturi Ecaterina Paknehad şi 19 angajaţi ai Curţii.
Experţii ONAS au prezentat o informaţie despre experienţa auditorilor ONAS în stabilirea indicaţiilor privind posibilitatea existenţei fraudei şi corupţiei în cadrul entităţilor auditate.
În acest context, experţii străini au prezentat Standardul Internaţional de Audit 240, care prevede: responsabilitatea auditorului de a examina frauda într-un audit al rapoartelor financiare; modul de depistare a indicaţiilor de fraudă şi corupţie; procedurile în cazul stabilirii indicaţiilor de fraudă şi corupţie; tipurile de infracţiuni economice; modul de raportare a fraudei şi corupţiei; principiul (fenomenul)  confidenţialităţii.
La rîndul lor, angajaţii Curţii de Conturi au relatat despre modul de prevenire şi măsurile întreprinse în rezultatul depistării cazurilor de fraudă  şi corupţie, discuţiile din cadrul atelierului axîndu-se pe subiectele vizate şi studiul de caz prezentat de experţii ONAS. Atelierul de lucru a constituit un schimb fructuos de experienţă atît pentru experţii străini, cît şi pentru angajaţii Curţii de Conturi.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY