Actualizat: Sîmbătă, 27 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Atelier de informare privind consolidarea auditului intern

  • 25.03.2024
  • 437

Dimensionarea subdiviziunilor de audit intern in cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora, în contextul recomandărilor Comisiei Europene, a fost subiectul discuțiilor din cadrul unui atelier de informare, organizat la data de 21 martie curent, cu suportul Ministerului Finanțelor.

Ludmila Popa, șefa Direcției politici în domeniul controlului financiar public intern din cadrul Ministerului Finanțelor a informat auditorii Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) despre constatările din Opinia Comisiei UE și recomandările  din Raportul SIGMA  2023 cu privire la consolidarea funcției de audit intern în Republica Moldova, precum și despre acțiunile de intervenție pentru consolidarea auditului intern, stabilite în proiectul Programului de dezvoltare a CFPI pentru anii 2024-2027.

Raportul SIGMA de monitorizare a administrației publice, prezentat în 2023 recomandă MF să sporească capacitatea țării de a efectua verificări externe ale calității auditului intern, să abordeze aspectele legate de capacitatea unităților de audit intern și să încurajeze instituțiile să ocupe posturile vacante din auditul intern, astfel încât să își poată îndeplini obligațiile de audit și să sporească eficacitatea auditului intern. 

În acest scop, MF promovează criteriile de dimensionare a subdiviziunilor de audit intern din cadrul ministerelor și al autorităților administrative din subordinea acestora, prin restructurarea serviciilor de audit intern din cadrul aparatului central al ministerului și al autorităților administrative din subordine, dar și prin consolidare la nivelul ierarhic superior.
Menționăm că în cadrul auditurilor financiare obligatorii, Curtea de Conturi a recomandat constant necesitatea consolidării funcției de audit intern. Astfel, atelierul a avut drept scop familiarizarea auditorilor cu politicile și obiectivele promovate pentru a asigura funcționalitatea și calitatea auditului intern, în contextul eforturilor comune de dezvoltare și consolidare a aceste funcții la nivel de țară. 
 

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY