logo

Curtea de Conturi a Republicii Moldova

Reuniunea globală privind facilitarea impactului auditului


https://www.ccrm.md/ro/reuniunea-globala-privind-facilitarea-impactului-auditului-80_92123.html

Îmbunătățirea impactului auditului și reflectarea asupra factorilor cheie de impact reprezintă preocupări majore ale instituțiilor supreme de audit (ISA) din întreaga lume.

Îmbunătățirea impactului auditului și reflectarea asupra factorilor cheie de impact reprezintă preocupări majore ale instituțiilor supreme de audit (ISA) din întreaga lume.

În context, Inițiativa pentru Dezvoltare a INTOSAI (IDI) a organizat, la data de 18 noiembrie curent, reuniunea globală cu tematica „Care este impactul auditului instituțiilor supreme de audit?”. Evenimentul a întrunit reprezentanți ai ISA din toate colțurile lumii, inclusiv ai Curții de Conturi a Republicii Moldova, pentru a explora dimensiunile impactului auditului, a împărtăși poveștile de succes din obținerea unui astfel de impact și a discuta căi de îmbunătățire a impactului auditului.

Reuniunea a fost organizata sub formă de platformă interactivă pentru împărtășirea gândurilor și experiențelor privind îmbunătățirea impactului auditului și reflectarea asupra factorilor cheie de impact, cum ar fi audituri bazate pe impact, mecanisme solide de urmărire și coaliții puternice ale părților interesate.

Menționăm că, întreaga comunitate INTOSAI se străduiește să promoveze și să susțină valoarea și beneficiile ISA pentru părțile interesate. Ca o contribuție la efortul de a obține un impact mai mare al auditului, IDI lansează o inițiativă „Facilitarea impactului auditului”, anunțată în contextul  reunirea conducerii ISA și a părților interesate cheie.