Actualizat: Sîmbătă, 20 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Prezentarea proiectului Ghidul calității în cadrul unei ședințe de lucru interne

  • 30.01.2023
  • 1367

Curtea de Conturi a Republicii Moldova este responsabilă de calitatea rapoartelor de audit și, în acest sens, dezvoltă și implementează un sistem de management al calității bazat pe cele mai bune practici internaționale.

Astăzi, 30 ianuarie, în cadrul unei ședințe de lucru interne, reprezentanții Grupului de lucru, responsabili de elaborarea documentului au prezentat proiectul Ghidului privind sistemul de management al calității.

Scopul implementării acestui sistem este de a asigura eficacitatea și eficiența activității instituției prin îmbunătățirea calității auditurilor și altor activități conexe.

În cadrul prezentării au fost menționate cele 6 elemente de bază ale noului Ghid, precum: responsabilitățile conducerii privind calitatea la nivelul instituției, conformarea la cerințele de etică, planificarea strategică și planificarea operațională, resursele umane, efectuarea misiunilor de audit și a altor activități conexe și asigurarea calității.

Participanții au pus în discuție situația existentă privind dezvoltarea sistemului de management al calității în cadrul CCRM, oportunitățile și provocările în acest context, progresele înregistrate și viziunea de viitor privind dezvoltarea de mai departe a procedurilor și instrumentelor de asigurare a calității. Documentul urmează a fi aprobat în regim de testare și implementat, cu începere din anul curent.

Menționăm că instituirea unui sistem durabil de control și asigurare a calității activității instituționale în cadrul CCRM, va contribui la îmbunătățirea calității muncii de audit și activităților conexe, în conformitate cu rigorile standardelor internaționale ale organizației de profil INTOSAI, în special standardul ISSAI 140.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY