Actualizat: Vineri, 29 Martie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

La 10 iulie 2008, în cadrul Curţii de Conturi a avut loc şedinţa plenară unde s-a examinat raportul asupra reviziei financiare a activităţii catedrelor militare din cadrul unor instituţii de învăţămînt superior pe perioada anului 2007

  • 10.07.2008
  • 1399

  La şedinţă au participat şefului Direcţiei economico-financiare a Ministerului Apărării, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Universităţii de Stat din Moldova, Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Universităţii Tehnice a Moldovei, Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Academiei de Studii Economice din Moldova şi reprezentanţi ai Universităţii Agrare de Stat din Moldova.
     Revizia a avut drept obiectiv verificarea respectării actelor normative ce ţin de activitatea catedrelor militare, precum şi a legalităţii formării veniturilor la componenta mijloace speciale şi efectuării cheltuielilor pentru întreţinerea acestora.
• În urma reviziei s-a relevat că plăţile pentru instruirea persoanelor la catedrele militare n-au fost reglementate prin acte normative pentru toate instituţiile de învăţămînt. 
• În rezultatul controlului s-a constatat că au fost admise unele nereguli şi neclarităţi privind remunerarea personalului angajat la catedrele militare din mijloacele acumulate pentru instruire.
• Nu la toate instituţiile evidenţa mijloacelor acumulate pentru instruire la catedra militară se ţine conform legislaţiei.
• Controalele asupra activităţii catedrelor militare, efectuate în această perioadă de către Procuratura Generală şi Ministerul Apărării, au constatat şi alte încălcări, exprimate prin lipsa unor documente obligatorii care servesc drept temei pentru înmatriculare (certificatul de student sau copia diplomei de absolvire a instituţiei de învăţămînt superior, copia adeverinţei de recrut, certificatul medical); cazuri ilegale de înmatriculare la studii; lipsa de evidenţă a lecţiilor şi studenţilor prezenţi la disciplină; înscriere la etapa a II-a fără documente ce confirmă trecerea de la etapa I.
• Ministerul Apărării n-a stabilit în anul 2007 catedrelor militare numărul de persoane pentru formarea soldaţilor, sergenţilor şi ofiţerilor de rezervă în funcţie de necesităţile Forţelor Armate ale Republicii Moldova.
• UTM a format venituri neautorizate.
• Au fost comise încălcări ale legislaţiei în vigoare la retribuirea muncii angajaţilor catedrelor militare şi la ţinerea evidenţei mijloacelor speciale.
• Mijloacele acumulate în majoritate sînt utilizate la remunerarea personalului catedrelor, precum şi al celui auxiliar, şi mai puţin – la dezvoltarea bazei tehnico-militare.

Curtea de Conturi a înaintat următoarele cerinţe şi recomandări:

• să întreprindă măsuri adecvate întru lichidarea încălcărilor şi neajunsurilor constatate şi să asigure un control eficient asupra utilizării mijloacelor destinate pentru întreţinerea catedrelor militare;
• conducerii Ministerului Apărării să stabilească catedrelor militare numărul de persoane în funcţie de necesităţile Forţelor Armate ale Republicii Moldova;
• conducerii Ministerului Apărării, de comun acord cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, să stabilească criterii bine determinate şi direcţiile principale privind activitatea catedrelor militare din cadrul instituţiilor de învăţămînt superior;
• să înainteze propuneri, în modul stabilit de legislaţie, privind perfecţionarea actelor normative de domeniu.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY