Actualizat: Joi, 18 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Şedinţa de inaugurare, după reparaţia capitală a sediului nou al Curţii de Conturi

  • 27.03.2009
  • 1543
   La 27 martie 2009, la Curtea de Conturi a avut loc şedinţa de inaugurare a sediului nou al Curţii de Conturi, din bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 69, după lucrările de reparaţie capitală.
La eveniment a participat şeful statului, care a adresat felicitări colectivului Curţii de Conturi, apreciind evenimentul în cauză drept unul de o importanţă deosebită pentru instituţie. Lucrările de reparaţie a noului sediu au fost efectuate la cel mai înalt nivel, angajaţilor fiindu-le create toate condiţiile necesare pentru o bună activitate. A fost remarcată semnificaţia faptului că inaugurarea noului sediu s-a produs în anul în care Curtea de Conturi îşi va sărbători cea de-a 15-ea aniversare.
Domnul Vladimir Voronin a apreciat înalt contribuţia pe care au adus-o toate părţile implicate în realizarea acestui proiect. În acest context, şeful statului a anunţat despre conferirea, prin Decret prezidenţial, a Ordinului „Gloria Muncii” dlui Anatolie Ghilaş, membru al Curţii de Conturi, care a monitorizat întregul proces de renovare a sediului instituţiei.
Preşedintele Republicii Moldova a remarcat rolul important al Curţii de Conturi în calitate de autoritate a administraţiei publice centrale responsabile de exercitarea controlului asupra formării şi gestionării resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului public. În acest context se înscrie obiectivul de asigurare a colectivului instituţiei a unor condiţii demne de activitate care vor oferi posibilitatea exercitării la cel mai înalt nivel a funcţiilor atribuite conform legii, a subliniat dl Vladimir Voronin.
Şeful statului, şi cu acest prilej,  a dat o apreciere înaltă activităţii desfăşurate de către Curtea de Conturi, remarcînd rolul dnei Ala Popescu, Preşedintele Curţii de Conturi, în asigurarea funcţionării eficiente a acesteia. Dl Vladimir Voronin a menţionat că atitudinea foarte responsabilă, profesionalismul şi capacităţile organizatorice înalte ale conducătorului Curţii de Conturi au avut un rol deosebit în eficientizarea activităţii, sporirea prestigiului în ultimii ani a instituţiei în societate.
Dna Ala Popescu a mulţumit pentru suportul acordat în realizarea primei etape de modernizare a Curţii de Conturi, menţionînd că, pe parcursul anului 2009, urmează să fie implementată cea de-a doua etapă care prevede tehnologizarea şi informatizarea instituţiei.
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY