Actualizat: Vineri, 19 Iulie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Discutarea rezultatelor evaluării implementării Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție

  • 19.12.2022
  • 1335

Raportul de evaluare a implementării Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție (SNIA) 2017-2020 a fost prezentat astăzi, 19 decembrie, în cadrul unui eveniment public cu participarea reprezentanților entităților publice și societății civile. Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a fost reprezentată de Petru Rotaru, membru al CCRM.

Exercițiul de evaluare a implementării SNIA a fost efectuat, în perioada mai-noiembrie 2022 de către Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), în cadrul proiectului implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei.

Conform constatărilor CAPC, impactul activității CCRM la finele anului 2020, comparativ cu anul 2017, a crescut semnificativ. 52 de sancțiuni pentru acte de corupție constatate în baza informațiilor transmise de Curtea de Conturi au fost aplicate în perioada 2017—2020 și un prejudiciu de peste 5 miliarde de lei cauzat statului a fost recuperat, ceea ce demonstrează impactul activității CCRM, dar și eficiența conlucrării cu autoritățile responsabile de investigarea și sancționarea corupției, se menționează în raportul de evaluare.

În raport se constată, de asemenea, că există o divergență între percepția societății privind activitatea Curții de Conturi. Astfel, Curtea de Conturi adeseori este privită drept o instituție cu funcții punitive, care, de fapt, nu intră în mandatul unei instituții supreme de audit și nu sunt prevăzute de Standardele Internaționale de profil.

In aspectul asigurării integrității și combaterii corupției, Curtea de Conturi are rolul de prevenire a unor astfel de fenomene, depistând în cadrul auditurilor sale suspiciunile de fraudă și corupție și informând organele abilitate cu funcții de investigare. Atingerea unor rezultate palpabile în acest sens este posibilă doar în strânsă conlucrare cu organele de drept, Guvernul și Parlamentul, prin atribuțiile de control ale acestora.

În cadrul discuțiilor cu participarea autorităților implementatoare, Petru Rotaru, membru al CCRM a remarcat, că obiectivul global al auditului public extern este disciplinarea și transparentizarea gestionării finanțelor publice și a patrimoniului, atât la nivelul autorităților publice centrale, cât și a celor locale. Anume pe această cale, prin auditurile realizate și impactul acestora, Curtea de Conturi contribuie la minimizarea riscului apariției pe viitor a unor situații de fraudă și corupție în sectorul public.  

Menționăm că Curtea de Conturi a fost una din instituțiile implementatoare ale Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție 2017-2020, fiind cel de-al V-lea pilon al SNIA. Obiectivul pilonului a fost consolidarea capacităților Curții de Conturi de prevenire a corupției în domeniul administrării resurselor financiare şi al utilizării patrimoniului public, precum și al asistenței financiare externe.

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY