Misiunea de audit a fost efectuată în temeiul art.31 alin.(2) și alin.(6), art.32 din Legea nr.260 din 07.12.2017 și în conformitate cu Programul activității de audit ale Curții de Conturi pe anul 20211, cu Standardele Internaționale de Audit (ISSAI 100, ISSAI 200 și ISSAI 2000), puse în aplicare de Curtea de Conturi2.
Auditul a avut drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare ale unității administrativ-teritoriale raionul Cimișlia (UAT/bugetul de nivelul II) încheiate la 31 decembrie 2020 nu conțin, în ansamblul lor, denaturări semnificative cauzate de fraude sau erori, prin emiterea unei opinii.
Examinând rezultatele misiunii de audit realizate, precum și explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere prezente la ședința publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
rapoartele financiare ale unității administrativ-teritoriale raionul Cimișlia (UAT/bugetul de nivelul II), încheiate la 31 decembrie 2020, cu excepția posibilelor efecte ale aspectelor descrise în secțiunea Baza pentru opinia cu rezerve din Raportul de audit, prezintă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul aplicabil de raportare financiară3.
1 Programul activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr.62 din 10.12.2020.
2 Hotărârea Curții de Conturi nr.2 din 24.01.2020 „Cu privire la Cadrul Declarațiilor Profesionale ale INTOSAI”.
3 Legea contabilității nr.113-XVI din 27.04.2007; Planul de conturi contabile în sistemul bugetar și Normele metodologice privind evidența contabilă și raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr.216 din 28.12.2015; Ordinul ministrului Finanțelor nr.164 din 30.12.2016 „Cu privire la aprobarea Cerințelor la întocmirea Raportului narativ privind executarea bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare”.