Actualizat: Miercuri, 12 August 2026
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Hotărârea nr. 39 din 23 aprilie 2025 cu privire la Raportul de audit asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Energiei încheiate la 31 decembrie 2024

Nr. 39 din 23.04.2025
Prima | RAPOARTE DE AUDIT

Rezultatele auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Energiei încheiate la 31 decembrie 2024 au fost publicate pe site-ul oficial al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM).

Auditul public extern a constat neconformități, iar constatările identificate au influențat emiterea unei opinii cu rezerve.

Ministerul Energiei nu a reflectat în evidența contabilă valoarea proprietăților de stat gestionate de către Întreprinderea de Stat „Moldelectrica”, entitate în care ministerul deține calitatea de fondator. De asemenea, nu a fost înregistrată suma granturilor capitale alocate întreprinderii în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 284/2023 privind alocarea mijloacelor financiare. Ca urmare a nerespectării prevederilor legale, la finele anului 2024, valoarea acțiunilor și altor forme de participare în capital în interiorul țării a fost subevaluată în bilanțul consolidat al ministerului cu 196,37 milioane lei.

O altă deficiență se referă la netransmiterea valorii lucrărilor de reparație capitală efectuate asupra mijloacelor fixe aflate la balanța altor instituții bugetare. Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii, în perioada de gestiune, a efectuat reparații capitale ale mijloacelor fixe care se află la balanța altor instituții, însă nu a transmis valoarea acestora către beneficiarii efectivi. Această omisiune a condus la:

  • supraevaluarea grupei de conturi „Clădiri” cu circa 6,90 milioane lei;
  • subevaluarea grupei de conturi „Alte cheltuieli ale instituțiilor bugetare” cu aceeași sumă, fiind afectat și rezultatul financiar al anului de gestiune.

Totodată, din cauza necapitalizării valorii Studiului de fezabilitate aferent construcției liniei electrice de 400 kV Bălți-Suceava, Ministerul Energiei nu a majorat soldul  investițiilor capitale în curs de execuție  cu suma serviciilor achitate în anul 2023, ceea ce a generat subevaluarea grupei de conturi respective cu 2,63 milioane lei.

Valoarea instalațiilor de tensiune înaltă și a terenurilor aferente nu a fost reflectată în evidența contabilă a Ministerului Energiei și a Agenției Proprietății Publice, deși ministerul exercită funcția de fondator al Î.S. „Moldelectrica”.

La data de 31 decembrie 2024, valoarea acestor bunuri, conform evidenței contabile a întreprinderii depășea 1,09 miliarde lei, incluzând:

  • 933,70 milioane lei – linii de transport electric de tensiune înaltă (≥35 kV);
  • 1,15 milioane lei – terenuri pentru pilonii liniilor;
  • 153,66 milioane lei – terenuri pentru substații electrice;
  • 5,55 milioane lei – terenuri pe care sunt amplasate bunurile ce asigură securitatea energetică a statului.

De asemenea, o parte din aceste bunuri, în valoare de circa 321,63 milioane lei, au fost incluse neconform în capitalul social al întreprinderii, fapt ce încalcă prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală.

Recomandarea: 2.5.1. să asigure transmiterea de către instituțiile din subordine a volumelor lucrărilor de reparație capitală efectuate la mijloacele fixe aflate la balanța altei autorități/instituții bugetare;

Autoritatea:Ministerul Energiei

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Conform scrisorii 11-3272 din 29.12.2025
În vederea remedierii aspectelor constatate, Ministerul Energiei a întreprins mai multe acțiuni succesive, orientate spre identificarea unei soluții conforme cadrului normativ în vigoare. Astfel, au fost inițiate consultări cu Ministerul Finanțelor, fiind solicitată atât clarificarea procedurii aplicabile, cât și examinarea oportunității ajustării cadrului normativ, în scopul asigurării unei proceduri clare de transmitere a cheltuielilor aferente lucrărilor de reparație capitală finanțată din surse externe. Ca urmare a examinării solicitării Ministerului Energiei, Ministerul Finanțelor a comunicat că Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) are statut de instituție publică și ține evidența contabilă în conformitate cu prevederile Legii contabilității și raportării financiare nr. 287/2017, aplicând Standardele Naționale de Contabilitate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 118/2013. În acest context, s-a constatat că prevederile pct. 3.3.47 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 216/2015 nu sunt aplicabile UCIPE, întrucât ordinul menționat reglementează exclusiv modul de organizare și ținere a evidenței contabile în cadrul instituțiilor bugetare. În ceea ce privește transmiterea cheltuielilor aferente lucrărilor de reparație capitală, a fost subliniat faptul că finalizarea lucrărilor trebuie confirmată prin procesul-verbal de recepție finală, care constituie documentul justificativ principal pentru recunoașterea și transmiterea cheltuielilor respective. Transmiterea ulterioară a activelor și a cheltuielilor aferente lucrărilor urmează a fi efectuată în baza setului complet de documente justificative, inclusiv procesul-verbal de recepție finală, factura fiscală și actul de transmitere, întocmite în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. În aceste condiții, ținând cont de clarificările oferite de Ministerul Finanțelor și de cadrul normativ aplicabil, recomandarea nr. 2.5.1 nu poate fi implementată în forma indicată, întrucât procedura de transmitere a cheltuielilor aferente lucrărilor de reparație capitală va fi efectuată după finisarea întregului proces de renovare a clădirilor. Scrisoare nr.11-1312 din 13.05.2025.pdf 11-3018 27.11.2025.pdf 11-3272 29.12.2025.pdf

Recomandarea: 2.5.2. să asigure inventarierea, determinarea componenței și valorii bunurilor domeniului public al statului din administrarea Întreprinderii de Stat „Moldelectrica”, precum și contabilizarea conformă a acestora;

Autoritatea:Ministerul Energiei

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Conform scrisorii 11-3018 din 27.11.2025
Ministerul Energiei a identificat bunuri din domeniul public al statului, aflate în gestiunea întreprinderii, în valoare de 2,206 mln. lei, în baza rezultatelor inventarierii efectuate de Î.S. „Moldelectrica”, conform prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 60/2012.
În prezent, este în curs procedura de aprobare a Ordinului Fondatorului privind transmiterea în gestiunea întreprinderii a bunurilor, iar ulterior aprobării acestuia vor fi întocmite actele primare necesare, inclusiv Actul de primire-predare și factura fiscală, în vederea luării bunurilor la evidența contabilă conformă. 11-1536 04.06.2025.pdf 46-05-2045 din 19.05.2025.pdf 01-6-1691 din 19.06.25.pdf Faxogramă.pdf 46-05-3 din 02.01.2025.pdf 46-41-1933 din 11.06.2025.pdf 01-6-1691 din 19.06.25.pdf 46-05-1305 din 18.04.2025.pdf 11-3018 27.11.2025.pdf

Recomandarea: 2.6.1. să asigure inventarierea și înregistrarea în evidența contabilă a terenurilor proprietate publică a statului aferente domeniului energetic

Autoritatea:Ministerul Energiei

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Conform scrisorii 11-3018 din 27.11.2025
Prin demersul nr. 46-47/1912 din 12 iunie 2025, Î.S. „Moldelectrica” a solicitat Agenției Proprietăți Publice transmiterea în gestiunea economică a terenurilor aferente rețelelor electrice, terenuri ce fac parte din domeniul public al statului și constituie infrastructură energetică de interes național. În răspuns, Agenția Proprietăți Publice a comunicat că procedurile de transmitere și ulterior de înregistrare cadastrală vor fi inițiate pe măsura finalizării procesului de delimitare a terenurilor și în funcție de disponibilitatea mijloacelor financiare necesare acestor operațiuni, urmând ca APP să avanseze etapa de înregistrare a bunurilor imobile menționate în concordanță cu prevederile legale aplicabile. 11-3018 27.11.2025.pdf 46-47-1912 din 12.06.25.pdf 11-1657 18.06.2025.pdf

Recomandarea: 2.6.2. să asigure inventarierea rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale, construite din resursele bugetului public național;

Autoritatea:Ministerul Energiei

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Cu scopul de a recunoaște și înregistra ca proprietate de stat a rețelelor de gaze naturale fără proprietar, ministerul continuă să organizeze ședințe de lucru cu Ministerul Finanțelor, Agenția Proprietății Publice, alte părți interesate cu scopul identificării soluțiilor pentru implementarea recomandărilor. Prin demersul Ministerului Finanțelor nr.1608/237 din 07.05.2025, la data de 20.05.2025 s-a organizat ședința de lucru, având în vedere clarificarea aspectelor legale privind crearea, menținerea și utilizarea stocului de securitate de gaze naturale. Prin demersul Ministerului Energiei nr.07-1261 din 15.05.2025, înaintat în adresa Ministerului Finanțelor și Agenției Proprietății Publice, suplimentar, s-a solicitat examinarea aspectelor de reglementare ce vizează inventarierea reţelelor de transport şi de distribuţie a gazelor naturale proprietate publică (inclusiv proprietate a autorităţilor administraţiei publice locale) şi a celor fără proprietar. Prin răspunsul Ministerului Finanțelor nr.16-06/240 din 05.05.2025 s-a examinat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la inventarierea și evaluarea rețelelor de gaze naturale proprietate publică, din proprietatea terților și fără proprietar, precum și proiectul Regulamentului privind inventarierea rețelelor de gaze naturale proprietate publică, din proprietatea terților și fără proprietar. Astfel, Ministerul Finanțelor a propus excluderea referințelor la Legea nr.287/2017 din proiectul privind inventarierea rețelelor de gaze, întrucât temeiurile legale invocate nu sunt aplicabile unei proceduri unice extinse până în 2027, subliniind necesitatea detalierii mecanismului propus, care condiționează realizarea acestuia de alocațiile bugetare aprobate și a recomandat inițierea unui proiect pilot extrabugetar într-o localitate pentru testarea și estimarea costurilor. În acest sens, ministerul a demarat consultarea publică a proiectului de Ordin privind procedura de inventariere a rețelelor de gaze, cu implicarea I.P. ”UCIPE” în calitate de entitate responsabilă pentru organizare și suport financiar, pe baza unui deviz de cheltuieli revizuit și a unui regulament ce urmează a fi aprobat prin ordin. 16-08- 237 07.05.2025.pdf 16-06-240 din 26.05.25 (1).pdf 07-1261 15.05.2025.pdf

Recomandarea: 2.6.3. să asigure identificarea și implementarea unui mecanism de evaluare și gestiune a rețelelor de gaze proprietate publică, inclusiv a celor fără proprietar înregistrat.

Autoritatea:Ministerul Energiei

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Conform scrisorii Nr.11-1465 din 27.05.2025
1.a. S-a asigurat elaborarea Conceptului privind gestionarea rețelelor de gaze naturale din proprietatea persoanelor terţe şi fără proprietar  https://energie.gov.md/sites/default/files/nota_conceptuala_gazoducte_semnata_04.03.2024.pdf.
1.b. În ianuarie 2025 Conceptul a fost prezentat instituțiilor publice abilitate spre examinare și/aprobare a pașilor următori.
2. S-au înaintat spre aprobare în Ședința Secretarilor Generali a următoarelor proiecte de acte normative:
-Proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 828/2013 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la evaluarea rețelelor de gaze naturale, proprietate publică;
-Proiectul de hotărâre privind inventarierea și evaluarea rețelelor de gaze naturale proprietate publică, din proprietatea terților și fără proprietar.
3. Prezentarea unui proiect pilot, extrabuget, pe o singură localitate, pentru a înțelege mecanismul, procedura, pentru a estima costurile cu o exactitate mai mare, iar ulterior de aprobat un buget pe fiecare localitate.
4. În vederea identificării soluțiilor și executării responsabilităților stabilite în Hotărârea Parlamentului nr. 39/2023 care impun promovarea actelor normative specificate supra, Ministerul Energiei va organiza în continuare ședințe de lucru cu implicarea reprezentanților Ministerului Finanțelor, Agenției Proprietății Publice și Echipei de experți SOROS. (Termen 31.12.2025) Cancelaria de Stat HCCRM 39 din 2025.semnat.pdf

Recomandarea: 2.6.1. să asigure inventarierea și înregistrarea în evidența contabilă a terenurilor proprietate publică a statului aferente domeniului energetic;

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Prin demersul nr. 46-47/1912 din 12 iunie 2025, Î.S. „Moldelectrica” a solicitat Agenției Proprietăți Publice transmiterea în gestiunea economică a terenurilor aferente rețelelor electrice, terenuri ce fac parte din domeniul public al statului și constituie infrastructură energetică de interes național. În răspuns, Agenția Proprietăți Publice a comunicat că procedurile de transmitere și ulterior de înregistrare cadastrală vor fi inițiate pe măsura finalizării procesului de delimitare a terenurilor și în funcție de disponibilitatea mijloacelor financiare necesare acestor operațiuni, urmând ca APP să avanseze etapa de înregistrare a bunurilor imobile menționate în concordanță cu prevederile legale aplicabile.

Recomandarea: 2.6.2. să asigure inventarierea rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale, construite din resursele bugetului public național;

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Cu referire la recomandarea Curții de Conturi înaintată Ministerului Energiei și Agenției Proprietății Publice, de asigurare a inventarieriiși înregistrării în evidența contabilă a patrimoniului ce ține de domeniul public al statului, comunicăm următoarele:
Potrivit art.4 din Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 03.03.2023 privind rezultatele audierii Raportului auditului conformității asupra cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite, astfel cum sunt definite în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, inclusiv la cele deținute indirect, Ministerul Energiei:
a) va demara, în comun cu Agenția Proprietății Publice, procedura de recunoaștere/înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze naturale fără proprietar și de transmitere a rețelelor de gaze naturale proprietate a autorităților administrației publice locale în proprietatea statului, cu asigurarea modificării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 683/2004 despre aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a rețelelor de gaze întreprinderilor de gaze ale Societății pe Acțiuni „Moldovagaz” la deservire tehnică și ale art. 62 din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale;
b) va elabora conceptul privind gestionarea rețelelor de gaze naturale care aparțin proprietarilor persoane terțe (care nu aparțin SA „Moldovagaz”) și va înainta Guvernului propuneri privind forma de administrare și entitatea ce va administra aceste rețele de gaze naturale;
c) va efectua inventarierea rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale proprietate publică (inclusiv proprietate a autorităților administrației publice locale) și a celor fără proprietar.
În contextul obligațiilor stabilite în pct. a) al art. 4 din hotărârea nominalizată supra, ca urmare a ședinței de lucru, desfășurate la data de 20.03.2023 cu participarea reprezentanților Ministerului Energiei, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenției Proprietății Publice, pentru implementarea acțiunilor trasate, prin Procesul -verbal din 20.03.2023, au fost decise următoarele:
- Ministerul Energiei va institui comisia de inventariere a rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale (care au fost finanțate din bugetul de stat);
- După finalizarea inventarierii, Ministerul Energiei, în comun cu Agenția Proprietății Publice va demara procedura de recunoaștere și înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze naturale fără proprietar și celor din proprietatea autorităților publice locale, prin înaintarea propunerilor de transmitere a acestora din proprietatea publică locală în proprietate de stat. Astfel, Agenția, prin prisma atribuțiilor legale, ca urmare a finalizării procedurii de inventariere a rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale proprietate publică va asigura suportul în vederea înregistrării acestora în modul corespunzător.
Complementar, întru executarea pct. b) al art. 4 din Hotărârea Parlamentului nr. 39/2023, Ministerul Energiei a elaborat un Concept privind gestionarea rețelelor de gaze naturale care aparțin proprietarilor persoane terțe și celor fără proprietar înregistrat, care prevede necesitatea unui studiu de fezabilitate și oportunitate, precum și a unui Regulament privind inventarierea rețelelor de gaze naturale proprietate publică sau fără proprietar. În acest sens, Ministerul Energiei a prezentat Guvernului Conceptul elaborat (demers Nr.07-30 din 13 ianuarie 2025). Ulterior aprobării Regulamentului citat, se vor iniția pașii necesari pentru implementarea recomandărilor vizate de către Curtea de Conturi, inclusiv realizarea procedurilor de inventariere, iar Agenția, în calitate de autoritate administrativă centrală, care realizează misiunea de a asigura realizarea politicii statului în domeniul administrării şi deetatizării proprietății publice, își exprimă disponibilitatea de conlucrare cu autoritățile de resort în vederea asigurării drepturilor şi intereselor patrimoniale ale statului. 4552_inventariere_gazoducte.semnat.pdf

Recomandarea: 2.6.3. să asigure identificarea și implementarea unui mecanism de evaluare și gestiune a rețelelor de gaze proprietate publică, inclusiv a celor fără proprietar înregistrat.

Autoritatea:Agenția Proprietății Publice

Termen implementare: 13.02.2026
Răspunsul autorității:
Cu referire la recomandarea Curții de Conturi înaintată Ministerului Energiei și Agenției Proprietății Publice, de asigurare a inventarieriiși înregistrării în evidența contabilă a patrimoniului ce ține de domeniul public al statului, comunicăm următoarele:
Potrivit art.4 din Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 03.03.2023 privind rezultatele audierii Raportului auditului conformității asupra cheltuielilor și investițiilor capitale la întreprinderile de gaze naturale cărora le-au fost impuse obligații de serviciu public, precum și la întreprinderile înrudite, astfel cum sunt definite în Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, inclusiv la cele deținute indirect, Ministerul Energiei:
a) va demara, în comun cu Agenția Proprietății Publice, procedura de recunoaștere/înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze naturale fără proprietar și de transmitere a rețelelor de gaze naturale proprietate a autorităților administrației publice locale în proprietatea statului, cu asigurarea modificării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 683/2004 despre aprobarea Regulamentului privind modul de transmitere a rețelelor de gaze întreprinderilor de gaze ale Societății pe Acțiuni „Moldovagaz” la deservire tehnică și ale art. 62 din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale;
b) va elabora conceptul privind gestionarea rețelelor de gaze naturale care aparțin proprietarilor persoane terțe (care nu aparțin SA „Moldovagaz”) și va înainta Guvernului propuneri privind forma de administrare și entitatea ce va administra aceste rețele de gaze naturale;
c) va efectua inventarierea rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale proprietate publică (inclusiv proprietate a autorităților administrației publice locale) și a celor fără proprietar.
În contextul obligațiilor stabilite în pct. a) al art. 4 din hotărârea nominalizată supra, ca urmare a ședinței de lucru, desfășurate la data de 20.03.2023 cu participarea reprezentanților Ministerului Energiei, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenției Proprietății Publice, pentru implementarea acțiunilor trasate, prin Procesul -verbal din 20.03.2023, au fost decise următoarele:
- Ministerul Energiei va institui comisia de inventariere a rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale (care au fost finanțate din bugetul de stat);
- După finalizarea inventarierii, Ministerul Energiei, în comun cu Agenția Proprietății Publice va demara procedura de recunoaștere și înregistrare ca proprietate de stat a rețelelor de gaze naturale fără proprietar și celor din proprietatea autorităților publice locale, prin înaintarea propunerilor de transmitere a acestora din proprietatea publică locală în proprietate de stat. Astfel, Agenția, prin prisma atribuțiilor legale, ca urmare a finalizării procedurii de inventariere a rețelelor de transport și de distribuție a gazelor naturale proprietate publică va asigura suportul în vederea înregistrării acestora în modul corespunzător.
Complementar, întru executarea pct. b) al art. 4 din Hotărârea Parlamentului nr. 39/2023, Ministerul Energiei a elaborat un Concept privind gestionarea rețelelor de gaze naturale care aparțin proprietarilor persoane terțe și celor fără proprietar înregistrat, care prevede necesitatea unui studiu de fezabilitate și oportunitate, precum și a unui Regulament privind inventarierea rețelelor de gaze naturale proprietate publică sau fără proprietar. În acest sens, Ministerul Energiei a prezentat Guvernului Conceptul elaborat (demers Nr.07-30 din 13 ianuarie 2025). Ulterior aprobării Regulamentului citat, se vor iniția pașii necesari pentru implementarea recomandărilor vizate de către Curtea de Conturi, inclusiv realizarea procedurilor de inventariere, iar Agenția, în calitate de autoritate administrativă centrală, care realizează misiunea de a asigura realizarea politicii statului în domeniul administrării şi deetatizării proprietății publice, își exprimă disponibilitatea de conlucrare cu autoritățile de resort în vederea asigurării drepturilor şi intereselor patrimoniale ale statului.