Actualizat: Miercuri, 24 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Hotărârea 36 din 16 iulie 2021 cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile

Nr. 36 din 16.07.2021
Prima | RAPOARTE DE AUDIT
Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 20211, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile asupra conformității implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile. Auditul a fost planificat și s-a desfășurat în conformitate cu Standardele Internaționale ale Instituțiilor Supreme de Audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 400 și ISSAI 4000)2.
Examinând Raportul de audit, precum și explicațiile persoanelor cu funcții de răspundere prezente la ședința video, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:
scopul Proiectului de a asigura accesul la locuințe sociale al familiilor vulnerabile și cu un venit mic pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost realizat parțial. Organizarea, realizarea și monitorizarea implementării Proiectului s-a efectuat în unele cazuri cu nerespectarea prevederilor legale, ceea ce a afectat obiectivele acestuia, interesele publice, precum și evidența contabilă conformă a patrimoniului public.

1 Hotărârea Curții de Conturi nr.62 din 10.12.2020 „Privind aprobarea Programului activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2021” (cu modificările și completările ulterioare).
4 Hotărârea Curții de Conturi nr.2 din 24.01.2020 „Cu privire la Cadrul Declarațiilor Profesionale ale INTOSAI”.
Recomandarea: 2.4. Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru informare și implementarea recomandărilor din Raportul de audit, în ce privește ajustarea cadrului normativ aferent modului și condițiilor de desfășurare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile;

Autoritatea:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediu

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 2.6. Consiliilor raionale și președinților raioanelor Briceni, Călărași, Fălești, Nisporeni, Sângerei și Soroca, pentru informare, examinare în ședințele consiliilor raionale a rezultatelor auditului, remediere a deficiențelor constatate și implementare a recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
scrisoare r. Fălești nr. 02/1-09-323 din 29.12.2021
1. Cu privire Ia înlăturarea deficienţelor constatate de undit la capitolul ”Executarea lucrărilor de construcţie” - în raportul Curţii de Conturi nu au fost identificate şi/sau stipulate careva deficienţe la capitolul dat, în ceea ce priveşte implementarea proiectului în raionul Făleşti.
2. Cu privire la revizuirea activităţilor desfăşurate de responsabilii tehnici, cu tragerea acestora la răspundere pentru executarea neconformă a obligaţiunilor contractuale - în raportul Curţii de Conturi nu au fost identificate şi/sau stipulate careva deficienţe la capitolul dat, în ceea ce priveşte implementarea proiectului în raionul Făleşti.
Totodată, ţinem să vă informăm că contractarea responsabililor tehnici a fost în responsabilitatea integrală a Unităţii de implementare a Proiectului de Construcţie a Locuinţelor pentru păturile Socialmente Vulnerabile şi SRL AnaGrama-Grup, astfel Consiliul raional Făleşti neavând tangenţe cu procesul dat.
3. Cu privire la revizuirea listei beneficiarilor de locuinţe sociale vă informăm că conform Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor nr.75/2014 "privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II şi pct.23 din Regulamentul privind modul de repartizare a locuinţelor sociale aprobat prin decizia Consiliului raional Făleşti nr.01/25 din 22.03.2018, nu prevede posibilitatea revizuirii şi rezilierii contractuale mai devreme de 5 (cinci) ani din momentul semnării acestuia.
Concomitent cu cele expuse, este de subliniat faptul că în temeiul art.7, 14 lit (f) al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28 decembrie 2006, Consiliul raional Făleşti, a aprobat decizia rebalansării redistribuirii locuinţelor sociale, din motiv ca pe unele categorii au fost înregistraţi puţini solicitanţi, altele însă avînd un surplus considerabil. Astfel, în rezultatul rebalansării proporţionale, au fost prioritizate şi acordate mai multe locuinţe familiilor de medici şi tinerilor specialişti din alte domenii. Scopul deciziei date a fost atragerea şi motivarea specialiştilor din domeniile la care raionul Făleşti înregistrează o lipsă considerabilă de cadre.
In prezent, de către organele MAI, sunt întreprinse operaţiuni de stabilire a veridicităţii actelor depuse de cătie beneficiari. Ţinând cont de caracterul operaţiunilor de investigare, Consiliul raional nu este în drept de a se expune pînă la finalizarea anchetei de către organele competente.
Consiliul raional Făleşti, cooperează intens cu organele de urmărire penală şi urmăreşte cu atenţie derularea ancietei pe acest caz, pentru a revizui listele beneficiarilor, la finele primului ciclu contractual.
RO_8525_falesti h 36.pdf

Recomandarea: 2.6. Consiliilor raionale și președinților raioanelor Briceni, Călărași, Fălești, Nisporeni, Sângerei și Soroca, pentru informare, examinare în ședințele consiliilor raionale a rezultatelor auditului, remediere a deficiențelor constatate și implementare a recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:Consiliul Raional Nisporeni

Autoritatea:Consiliul Raional Sîngerei

Autoritatea:Consiliul Raional Soroca

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Scris. CR Soroca nr. i02/1-0/967 din 17.11.2021
La şedinţa Consiliului Raional Soroca din 04.11.2021 a fost aprobat planul de acţiuni pentru remedierea deficienţelor constatate în rezultatul auditului. (decizia nr. 5/8 din 04.11.21 şi planul de acţiuni se anexează).
Totodată, menţionăm că o parte din activităţile propuse în planul de acţiuni au fost implementate:
- s-a elaborat şi aprobat Decizia nr,5/7 din 04.11.2021 a Consiliului Raional Soroca ”Cu privire la solicitarea prelungirii comodatului”, (se anexează)
- s-a reflectat în evidenţa contabilă valoarea bunurilor primite în gestiune la contul extra bilanţier 822100 ”active luate în locaţiune”.
- prin Dispoziţia Preşedintelui Raionului nr.86 din 24.09.2021 a fost instituite comisiile de verificare a respectării prevederilor contractelor de locaţiune de către beneficiarii caselor sociale, (se anexează)
- s-a distribuit tuturor beneficiarilor solicitări de a prezenta certificate de la Inspectoratul Fiscal privind venitul familiilor lor pentru ultimii trei ani. (se anexează)
- s-a elaborat şi expediat un demers Inspectoratului] de Poliţie Soroca pentru investigarea cazului privind lipsa utilajelor instalate ia amenajarea teritoriului adiacent blocurilor locative şi anume, instalaţii de gimnastică, instalaţii pentru uscat şi instalaţii pentru scuturat covoare în sumă de 17241,97 lei. (se anexează)
- Despre acţiunile întreprinse ulterior, vă vom informa adăugător.

RO_8379_soroca h 36.pdf

Autoritatea:Consiliul Raional Călărași

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Președintele. r . Călărași nr.410 din 23.12.2021
Prin Decizia Consiliul raional Călăraşi nr. 06/09 din 23.12.2021 s-a luat act de Hotărârea Curţii de Conturi nr. 36 din 16.07.2021 privind Raportul de audit şi s-au aprobat acţiunile ce urmează a fi întreprinse pentru remedierea deficienţelor constatate. RO_8605_Pr. r. Calarasi.pdf

Recomandarea: 2.6. Consiliilor raionale și președinților raioanelor Briceni, Călărași, Fălești, Nisporeni, Sângerei și Soroca, pentru informare, examinare în ședințele consiliilor raionale a rezultatelor auditului, remediere a deficiențelor constatate și implementare a recomandărilor din Raportul de audit;

Autoritatea:Consiliul Raional Briceni

Data implementării: 28.04.2022
Răspunsul autorității:
Consiliul raional Briceni nr. 220 din 22.10.2021
La data de 8 octombrie 2021 a avut loc ședința Consiliului raional Briceni, unde s-a discutat, pe ordinea de zi, implementarea recomandărilor Curții de Conturi cu înlăturarea încălcărilor depistate.
Prin urmare, în conformitate cu prevederile pct.4 din Hotărârea Curții de Conturi nr.36 din 16 iulie 2021 ”Cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile”, au fost întreprinse următoarele măsuri:
- Prin Decizia Consiliului raional Briceni nr.5/1 din 08 octombrie 2021 s-au decis următoarele:
1. ” Se ia act de Hotărârea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.36 din 16 iulie 2021 „Cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile.
2. Recomandările Hotărârii Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.36 din 16 iulie 2021 „Cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile, de a implementa în termenii prevăzuți.
3. Se înaintează reclamația către agentul economic SRL ”MVM - Speranța” privind restituirea mijloacelor financiare efectuate pentru finalizarea obiectului "Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile, de nivelul II”.
4. Se împuternicește Președintele raionului, dl Vitalii Lupașcu, de a semna, în numele Consiliului raional Briceni, actele necesare în vederea implementării recomandărilor indicate în raportul nominalizat cu informarea Curții de Conturi, conform prevederilor pct.4 din Hotărârea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.36 din 16 iulie 2021 „Cu privire la Raportul auditului conformității asupra implementării Proiectului de construcție a locuințelor
pentru păturile socialmente vulnerabile, de a implementa în termenii prevăzuți,” (copia Deciziei nr.5/1 din 08 octombrie 2021, se anexează).
- Au fost aprobate Deciziile Consiliului raional Briceni, privind refuzul prelungirii contractelor cu beneficiarii (GA, TS, SD, ZF şi CM) care nu întrunesc condițiile stipulate în Regulamentul cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile lî. (copiile Deciziilor se anexează).
- Prin Decizia nr.5/18 din 08 octombrie 2021 a fost modificat pct.3 lit.e) a Regulamentului cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II şi ajustat la prevederile legislației în vigoare (copia Deciziei nr.5/18 din 08 octombrie 2021 se anexează).
- Prin Decizia nr.5/19 din 08 octombrie 2021 au fost abrogate Deciziile Consiliului raional Briceni nr.2/4 din 28 aprilie 2017 şi nr.1/27 din 15 februarie 2018 (Decizii prin care a fost modificat, în afara cadrului legal, Regulamentul cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II), astfel Regulamentul a fost ajustat la prevederile legislației în vigoare (copia Deciziei nr.5/19 din 08 octombrie 2021 se anexează).
- în baza pct.3 al Deciziei Consiliului raional Briceni nr.5/1 din 08 octombrie 2021, a fost înaintată o reclamație către SRL ”MVM-Speranța” prin care a fost solicitat recuperarea de la SRL ”MVM - Speranța” a aportului de investiții efectuate suplimentar în cadrul Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile prin soluționarea problemei expuse pe cale amiabilă.
Completare 28.04.2022
Consiliu raional Briceni nr. 117 din 08.04.2022 RO_8339_briceni h36.pdf CR Briceni.pdf

Recomandarea: 2.7. Agenției pentru Supraveghere Tehnică, pentru efectuarea controlului asupra volumelor de lucrări executate la 11 obiecte din cadrul Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, care nu au fost supuse anterior verificărilor;

Autoritatea:Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
AST nr. 2-3527/21 din 18.10.2021
în scopul asigurării executării pct.2.7 din Hotărârea Curţii de Conturi nr.36 din 16 iulie 2021, privind verificarea volumelor lucrărilor executate la obiectivele din cadrul Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, Agenţia pentru Supraveghere Tehnică în conformitate cu prevederile Capitolului III, pct.12 al Regulamentului privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii (Anexa nr.3 la Hotărârea Guvernului nr. 360 din 25.06.1996 în redacţia Hotărârii Guvernului nr.1088 din 18.12.2017 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Supraveghere Tehnică), prin comunicarea cu nr. 2-3029/21 din 09 septembrie 2021, conform prevederilor Capitolul III, art.12, lit. a), b), c), d), e), f), al Regulamentului vizat, a solicitat Finanţatorului - Unitatea de Implementare a Proiectului pentru construcţia locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II, de a prezenta în adresa Agenţiei documentele necesare controlului din cadrul Proiectului vizat.
Ca rezultat s-a constatat, că în raioanele Cahul, Cantemir, Hînceşti, Nisporeni, Leova, Soroca, Sîngerei, Călăraşi şi Briceni locuinţele construite din cadrul Proiectului vizat au fost recepţionate final şi repartizate prin Deciziile Consiliilor raionale în perioada anilor 2014- 2020, dar fără efectuarea verificării volumelor şi costurilor lucrărilor executate, ceia ce contravine condiţiilor stipulate în prevederile pct.5, Capitolul I al Regulamentului privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii, care prevede că controlul volumelor şi valorii construcţiei în preţuri curente se efectuează în mod obligatoriu în faza de recepţie a construcţiilor (lucrărilor).
La moment în raioanele Cimişlia şi Rezina obiectivele din cadrul Proiectului sunt în faza de execuţie. 
Reieşind din faptul, că în locuinţele "recepţionate" şi repartizate, locuiesc persoane cărora li s-a atribuit spaţiul locativ şi care au efectuat careva reparaţii, schimbări de utilaj tehnico-sanitar, electricitate, vopsitorii ş.a., neavând acces pentru verificare în locuinţe, controlul de specialitate al volumelor şi costurilor lucrărilor integral şi sub toate aspectele la obiectivele din cadrul Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II din raioanele Cahul, Cantemir, Hînceşti, Nisporeni, Leova, Soroca, Sîngerei, Călăraşi şi Briceni este imposibil de efectuat.
Despre rezultatele controlului de specialitate al volumelor şi costurilor lucrărilor efectuate la obiectivele din cadrul Proiectului din raioanele Cimişlia şi Rezina, Vă vom informa suplimentar.
RO_8338_ast h36.pdf

Recomandarea: 1. Corelarea prevederilor Regulamentului aprobat prin Ordinul MADRM nr.75 din 14.05.2014 cu prevederile Capitolului II al Legii nr.75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe, asigurând totodată: - eliminarea caracterului recomandabil pentru APL de nivelul II, participante în cadrul Proiectului, al aplicării Regulamentului aprobat prin Ordinul MADRM nr.75 din 14.05.2014 (pct. 4.1.); - eliminarea posibilității de prelungire a contractelor de locațiune a locuințelor sociale în cazul îmbunătățirii condițiilor economice sau sociale ale gospodăriei beneficiarului (pct. 4.1.); - asigurarea monitorizării periodice (cel puțin o dată la 2,5 ani), pe parcursul derulării contractului de locațiune, a condițiilor economice și sociale ale beneficiarilor de locuințe sociale (pct. 4.1.); - prezentarea de către solicitanți a informațiilor din baza de date a Serviciului Fiscal de Stat cu privire la venitul lor şi venitul membrilor familiei lor, inclusiv de la întreprinderile fondate de către aceștia (pct. 4.1.);

Autoritatea:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediu

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 2. de comun cu consiliile raionale, înlăturarea deficiențelor constatate de audit la capitolul executarea lucrărilor de construcție (pct.4.1.)

Autoritatea:Unitatea de Implementare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II,

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 3. revizuirea activităților desfășurate de responsabilii tehnici, cu tragerea acestora la răspundere (contractual – civilă etc.) pentru executarea neconformă a obligațiunilor contractuale;

Autoritatea:Unitatea de Implementare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile socialmente vulnerabile II,

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 4. revizuirea Regulamentelor locale cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, în vederea ajustării la prevederile Legii nr.75 din 30.04.2015 și ale cadrului normativ aferent (pct.4.1.);

Autoritatea:Consiliul Raional Călărași

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Președintele. r . Călărași nr.410 din 23.12.2021
Regulamentul local cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II a fost ajustat la prevederile Legii nr. 75 din 30.04.2015 şi la cadrul normativ aferent, confom recomandărilor, în cadrul şedinţei Consiliului raional Călăraşi din 25.11.2021.
R. Călărași nr. 69 dn 17.02.2022
Conform raportării din trimestrul I, Consiliul raional Călăraşi, a revizuit Regulamentul local cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II. Totodată, pentru a îmbunătăţi cadrul normativ local şi conform Raportului de audit, în urma solicitării către Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale am fost informaţi prin scrisoarea nr. 10- 01 din 03.01.2022 că urmează a fi operate modificările la sfârşitul lunii februarie. RO_8605_Pr. r. Calarasi.pdf RO_8722_calarasi.pdf

Recomandarea: 4. revizuirea Regulamentelor locale cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, în vederea ajustării la prevederile Legii nr.75 din 30.04.2015 și ale cadrului normativ aferent (pct.4.1.);

Autoritatea:Consiliul Raional Sîngerei

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 4. revizuirea Regulamentelor locale cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a Proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, în vederea ajustării la prevederile Legii nr.75 din 30.04.2015 și ale cadrului normativ aferent (pct.4.1.);

Autoritatea:Consiliul Raional Briceni

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Consiliul raional Briceni nr. 220 din 22.10.2021
- Prin Decizia nr.5/18 din 08 octombrie 2021 a fost modificat pct.3 lit.e) a Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II şi ajustat la prevederile legislaţiei în vigoare (copia Deciziei nr.5/18 din 08 octombrie 2021 se anexează).
- Prin Decizia nr.5/19 din 08 octombrie 2021 au fost abrogate Deciziile Consiliului raional Briceni nr.2/4 din 28 aprilie 2017 şi nr.î/27 din 15 februarie 2018 (Decizii prin care a fost modificat, în afara cadrului legal, Regulamentul cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II), astfel Regulamentul a fost ajustat la prevederile legislaţiei în vigoare (copia Deciziei nr.5/19 din 08 octombrie 2021 se anexează). RO_8339_briceni h36.pdf

Recomandarea: 5. revizuirea și ajustarea contractului de colaborare și investiții comune încheiat cu Partenerul Privat pentru recuperarea de la acesta a aportului investiției efectuate suplimentar în cadrul Proiectului (pct.4.2.);

Autoritatea:Consiliul Raional Briceni

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Consiliul Raional Briceni nr. 117 din 08.04.2022
Ce ţine de încasarea datoriei de la agentul economic SRL ”MVM - Speranţa” către Consiliul raional Briceni în sumă de 765900 (şapte sute şaizeci şi cinci mii nouă sute) lei, a fost adresată Reclamaţia nr. 215 din 21 octombrie 2021, vis-a-vis SRL ”MVM - Speranţa”, or. Rîşcani, str. Independenţei, 140. La aceasta reclamaţie nu s-a primit răspuns de la agentul economic numit.
Reieşind din cele expuse, Consiliul raional Briceni a înaintat cerere de chemare în judecată privind încasarea datoriei de la de la SRL„MVM-Speranţa” în folosul Consiliului raional Briceni de 765900 (şapte sute şaizeci şi cinci mii nouă sute) lei în baza Raportului auditului conformităţii asupra implementării Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi a RM nr. 36 din 16 iulie 2021.
La moment, dosarul supra se află în proces de examinare la Judecătoria Drochia sediul Rîşcani. Deoarece, art. 38 alin. 1) din Codul de procedură civilă prevede că reclamantul poate intenta acţiunea în oricare din sediile instanţei în a cărei rază teritorială se află domiciliul pîrîtului.
CR Briceni.pdf

Recomandarea: 6. reexaminarea statutului a 8 apartamente repartizate profesorilor Școlii Profesionale din or. Călărași (pct. 4.2.);

Autoritatea:Consiliul Raional Călărași

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Președintele. r . Călărași nr.410 din 23.12.2021
Potrivit Procesului verbal din 10.11.2021 al Şedinţei comisiei consultative pentru domeniul locuinţelor sociale din r. Călăraşi, secretarul comisiei a expediat solicitarea de prezentare a pachetului de acte actualizat beneficiarilor proiectului.
Din cei zece beneficiari menţionaţi în Raportul de audit, în perioada de referinţă, trei beneficiari au eliberat apartamentele sociale, cu doi beneficiari au fost semnate şi Acordurile de rezoluţiune a Contractelor de locaţiune, cu al treilea beneficiar se pregăteşte pachetul de acte necesar rezoluţiunii.
R. Călărași nr. 69 dn 17.02.2022
Referitor la reexaminarea statutului a 8 apartamente repartizate profesorilor Şcolii Profesionale din or. Călăraşi, ţinem să vă comunicăm că, drept urmare a solicitărilor Consiliului raional Călăraşi, în vara anului 2010, prin Hotărârea Guvernului nr. 688 din
02.08.2010, Ministerului Educaţiei, a transmis cu titlu gratuit în proprietatea publică a raionului Călăraşi blocul locativ cu 40 de apartamente (construcţie nefmalizată). Consiliul
raional Călăraşi prin scrisorile nr. 670 din 04.08.2008 şi nr. 681 din 02.11.2009, adresate Ministerului Educaţiei, confirmă acceptul de primire a blocului destinat angajaţilor Şcolii Profesionale din or. Călăraşi şi garantează repartizarea prioritară a spaţiilor locative familiilor angajaţi ai Şcolii Profesionale.
în scopul executării indicaţiei Guvernului Republicii Moldova nr. 1107-981 din
02.08.2010, Ministerul Educaţie prin scrisoarea nr. 08/15-556G din 14.02.2011 a solicitat Consiliului raional Călăraşi prezentarea informaţiei privind procedura de repartizare a blocului locativ cu 40 apartamente din raionul Călăraşi, edificat pentru angajaţii din sistemul educaţional şi serviciile disconcentrate în teritoriu, astfel încît beneficiari să fie persoanele pentru care s-a investit 75% din banii publici. Astfel, în scrisoarea nr. 271 din
20.07.2011, Cosniliul raional Călăraşi a informat despre participarea la Faza a II-a a proiectului de Construcţie a locuinţelor sociale întru finalizarea construcţiei blocului cu 40 apartamente cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. în decursul anilor 2011 şi 2012, Consiliul raional a informat Ministerul Educaţiei privind colaborarea cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor referitor la participarea la faza a Il-a a proiectului de constr ucţie a locuinţelor sociale. La 16.07.2012, Consiliul raional Călăraşi a înaintat Ministerului Educaţiei spre examinare şi aviz materialele de transmitere a terenurilor proprietate publică a statului din categoria terenuri cu destinaţie agricolă, gestionate de Şcoala Profesională Călăraşi, în proprietatea publică a raionului Călăraşi. Conform Deciziei Consiliului raional Călăraşi nr. 06/06 din 06.12.2012, 40% din contribuţia pentru participarea în cadrul proiectului o constituie valoarea construcţiei nefinalizate şi valoarea terenului aferent, care au fost transmise raionului Călăraşi de Ministerul Educaţiei. în Decizia Consiliului raional nr. 03/32 din 22.05.2014 regăsim îndeplinirea angajamentului asumat prin scrisoarea nr. 681 din 02.11.2009 faţă de Ministerul Educaţiei, potrivit pct. 4.1. din decizie „Se aprobă în mod prioritar, 20% din numărul apartamentelor din blocul cu 40 apartamente din str. Bojole 42, pentru asigurarea cu spaţiu locativ a angajaţilor şcolii profesionale din or. Călăraşi”. Consiliul raional va examina acest subiect în cadrul şedinţei ordinare din primul trimestru al anului 2022, despre acţiunile întreprinse, Vă vom infoima adăugător.
RO_8605_Pr. r. Calarasi.pdf RO_8722_calarasi.pdf

Recomandarea: 7. asigurarea înregistrării conforme în evidența contabilă a locuințelor sociale primite în proprietate (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Nisporeni

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 7. asigurarea înregistrării conforme în evidența contabilă a locuințelor sociale primite în proprietate (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Călărași

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Președintele. r . Călărași nr.410 din 23.12.2021
Contabilitatea Aparatului preşedintelui raionului în luna iulie 2021 a asigurat înregistrarea conformă în evidenţa contabilă locuinţele sociale primite în proprietate, prin diminuarea acesteia cu suma de 6071,6 mii lei, care reprezintă Dobînda achitată conform contractului de credit în sumă de 1309,5 mii lei, valoarea terenului în sumă de 725,0 mii lei şi valoarea clădirii nefinalizate primite in proprietate în anul 2010 în sumă de 4037,1 mii lei. RO_8605_Pr. r. Calarasi.pdf

Recomandarea: 7. asigurarea înregistrării conforme în evidența contabilă a locuințelor sociale primite în proprietate (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Soroca

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Scris. CR Soroca nr. i02/1-0/967 din 17.11.2021
La şedinţa Consiliului Raional Soroca din 04.11.2021 a fost aprobat planul de acţiuni pentru remedierea deficienţelor constatate în rezultatul auditului. (decizia nr. 5/8 din 04.11.21 şi planul de acţiuni se anexează).
Totodată, menţionăm că o parte din activităţile propuse în planul de acţiuni au fost implementate:
- s-a elaborat şi aprobat Decizia nr,5/7 din 04.11.2021 a Consiliului Raional Soroca ”Cu privire la solicitarea prelungirii comodatului”, (se anexează)
- s-a reflectat în evidenţa contabilă valoarea bunurilor primite în gestiune la contul extra bilanţier 822100 ”active luate în locaţiune”.
- prin Dispoziţia Preşedintelui Raionului nr.86 din 24.09.2021 a fost instituite comisiile de verificare a respectării prevederilor contractelor de locaţiune de către beneficiarii caselor sociale, (se anexează)
- s-a distribuit tuturor beneficiarilor solicitări de a prezenta certificate de la Inspectoratul Fiscal privind venitul familiilor lor pentru ultimii trei ani. (se anexează)
- s-a elaborat şi expediat un demers Inspectoratului] de Poliţie Soroca pentru investigarea cazului privind lipsa utilajelor instalate ia amenajarea teritoriului adiacent blocurilor locative şi anume, instalaţii de gimnastică, instalaţii pentru uscat şi instalaţii pentru scuturat covoare în sumă de 17241,97 lei. (se anexează)
- Despre acţiunile întreprinse ulterior, vă vom informa adăugător.

RO_8379_soroca h 36.pdf

Recomandarea: 7. asigurarea înregistrării conforme în evidența contabilă a locuințelor sociale primite în proprietate (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Sîngerei

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 7. asigurarea înregistrării conforme în evidența contabilă a locuințelor sociale primite în proprietate (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Briceni

Data implementării: 27.04.2022

Recomandarea: 8. de comun cu APL a mun. Soroca, asigurarea păstrării statutului de locuință socială a blocurilor de locuințe primite în gestiune, pe toată perioada rambursării creditului (pct.4.3.);

Autoritatea:Consiliul Raional Soroca

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Scris. CR Soroca nr. i02/1-0/967 din 17.11.2021
La şedinţa Consiliului Raional Soroca din 04.11.2021 a fost aprobat planul de acţiuni pentru remedierea deficienţelor constatate în rezultatul auditului. (decizia nr. 5/8 din 04.11.21 şi planul de acţiuni se anexează).
Totodată, menţionăm că o parte din activităţile propuse în planul de acţiuni au fost implementate:
- s-a elaborat şi aprobat Decizia nr,5/7 din 04.11.2021 a Consiliului Raional Soroca ”Cu privire la solicitarea prelungirii comodatului”, (se anexează)
- s-a reflectat în evidenţa contabilă valoarea bunurilor primite în gestiune la contul extra bilanţier 822100 ”active luate în locaţiune”.
- prin Dispoziţia Preşedintelui Raionului nr.86 din 24.09.2021 a fost instituite comisiile de verificare a respectării prevederilor contractelor de locaţiune de către beneficiarii caselor sociale, (se anexează)
- s-a distribuit tuturor beneficiarilor solicitări de a prezenta certificate de la Inspectoratul Fiscal privind venitul familiilor lor pentru ultimii trei ani. (se anexează)
- s-a elaborat şi expediat un demers Inspectoratului] de Poliţie Soroca pentru investigarea cazului privind lipsa utilajelor instalate ia amenajarea teritoriului adiacent blocurilor locative şi anume, instalaţii de gimnastică, instalaţii pentru uscat şi instalaţii pentru scuturat covoare în sumă de 17241,97 lei. (se anexează)
- Despre acţiunile întreprinse ulterior, vă vom informa adăugător.

RO_8379_soroca h 36.pdf

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Sîngerei

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Călărași

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Din cei zece beneficiari menţionaţi în Raportul de audit, în perioada de referinţă, trei beneficiari au eliberat apartamentele sociale, cu doi beneficiari au fost semnate şi Acordurile de rezoluţiune a Contractelor de locaţiune, cu al treilea beneficiar se pregăteşte pachetul de acte necesar rezoluţiunii.
R. Călărași nr. 69 dn 17.02.2022
A fost semnat acordul de rezoluţiune a contractului cu al treilea beneficiar de locuinţă socială. Au fost expediate solicitările de prezentare a actelor către locatari, etapă premergătoare acţiunii de revizuire a listei beneficiarilor de locuinţe sociale în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Suntem la etapa de colectare a pachetelor de acte actualizate ale beneficiarilor de locuinţe sociale. De asemenea, la şedinţa Consiliului raional din luna martie se vor opera modificări la componenţa nominală a Comisiei de selectare a beneficiarilor de locuinţe sociale, care va revizui pachetele de acte actualizate. Totodată, prin scrisoarea nr. 15 din 10.02.2022, Unitatea de Implimentare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile socialmente vulnerabile II a anunţat despre iniţierea procedurii de modificare a Legii nr. 75/2015 cu privire la locuinţe şi a actelor normative conexe cu publicarea spre consultările publice, şi a solicitat prezentarea propunerilor de îmbunătăţire a cadrului normativ existent în vederea facilitării implementării proiectului. RO_8605_Pr. r. Calarasi.pdf RO_8722_calarasi.pdf

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Soroca

Răspunsul autorității:
Scris. CR Soroca nr. i02/1-0/967 din 17.11.2021
La şedinţa Consiliului Raional Soroca din 04.11.2021 a fost aprobat planul de acţiuni pentru remedierea deficienţelor constatate în rezultatul auditului. (decizia nr. 5/8 din 04.11.21 şi planul de acţiuni se anexează).
Totodată, menţionăm că o parte din activităţile propuse în planul de acţiuni au fost implementate:
- s-a elaborat şi aprobat Decizia nr,5/7 din 04.11.2021 a Consiliului Raional Soroca ”Cu privire la solicitarea prelungirii comodatului”, (se anexează)
- s-a reflectat în evidenţa contabilă valoarea bunurilor primite în gestiune la contul extra bilanţier 822100 ”active luate în locaţiune”.
- prin Dispoziţia Preşedintelui Raionului nr.86 din 24.09.2021 a fost instituite comisiile de verificare a respectării prevederilor contractelor de locaţiune de către beneficiarii caselor sociale, (se anexează)
- s-a distribuit tuturor beneficiarilor solicitări de a prezenta certificate de la Inspectoratul Fiscal privind venitul familiilor lor pentru ultimii trei ani. (se anexează)
- s-a elaborat şi expediat un demers Inspectoratului] de Poliţie Soroca pentru investigarea cazului privind lipsa utilajelor instalate ia amenajarea teritoriului adiacent blocurilor locative şi anume, instalaţii de gimnastică, instalaţii pentru uscat şi instalaţii pentru scuturat covoare în sumă de 17241,97 lei. (se anexează)
- Despre acţiunile întreprinse ulterior, vă vom informa adăugător.

Completare 29.03.2022
scrisoare Consiliul raional Soroca nr.i02/1-18/176 din 04.03.2022
Ca urmare Comisia pentru selectarea beneficiarilor a evaluat adăugător dosarele beneficiarilor conform art.10 din legea cu privire la locuințe și a constatat că 58 din 72 de beneficiari la moment și-au pierdut statutul de beneficiar al locuințelor sociale.
Menționăm, că Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor nr.75 din 14.05.2014, Legii nr.75/2015 cu privire la locuințe, Hotărârea Guvernului nr.447/2017 şi Decizie Consiliului Raional Soroca nr. 11/12 din 13.12.2016 sunt în vigoare și nici un act normativ nu este abrogat.
RO_8379_soroca h 36.pdf soroca h 36 04.03.2022.pdf

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 20.02.2022
Răspunsul autorității:
Cu privire la revizuirea listei beneficiarilor de locuinţe sociale vă informăm că conform Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor nr.75/2014 "privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul şi condiţiile de desfăşurare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social/economic vulnerabile II şi pct.23 din Regulamentul privind modul de repartizare a locuinţelor sociale aprobat prin decizia Consiliului raional Făleşti nr.01/25 din 22.03.2018, nu prevede posibilitatea revizuirii şi rezilierii contractuale mai devreme de 5 (cinci) ani din momentul semnării acestuia.
Concomitent cu cele expuse, este de subliniat faptul că în temeiul art.7, 14 lit (f) al Legii privind administraţia publică locală nr.436-XVI din 28 decembrie 2006, Consiliul raional Făleşti, a aprobat decizia rebalansării redistribuirii locuinţelor sociale, din motiv ca pe unele categorii au fost înregistraţi puţini solicitanţi, altele însă avînd un surplus considerabil. Astfel, în rezultatul rebalansării proporţionale, au fost prioritizate şi acordate mai multe locuinţe familiilor de medici şi tinerilor specialişti din alte domenii. Scopul deciziei date a fost atragerea şi motivarea specialiştilor din domeniile la care raionul Făleşti înregistrează o lipsă considerabilă de cadre.
In prezent, de către organele MAI, sunt întreprinse operaţiuni de stabilire a veridicităţii actelor depuse de cătie beneficiari. Ţinând cont de caracterul operaţiunilor de investigare, Consiliul raional nu este în drept de a se expune pînă la finalizarea anchetei de către organele competente.
Consiliul raional Făleşti, cooperează intens cu organele de urmărire penală şi urmăreşte cu atenţie derularea ancietei pe acest caz, pentru a revizui listele beneficiarilor, la finele primului ciclu contractual.
RO_8525_falesti h 36.pdf

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Nisporeni

Termen implementare: 20.02.2022

Recomandarea: 9. revizuirea listei beneficiarilor de locuințe sociale în strictă conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr. 75 din 30.04.2015 cu privire la locuințe.

Autoritatea:Consiliul Raional Briceni

Data implementării: 27.04.2022
Răspunsul autorității:
Consiliul raional Briceni nr. 220 din 22.10.2021
- Au fost aprobate Deciziile Consiliului raional Briceni, privind refuzul prelungirii contractelor cu beneficiarii (GA, TS, SD, ZF şi CM) care nu întrunesc condițiile stipulate în Regulamentul cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a proiectului de construcție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile. (copiile Deciziilor se anexează).
Consiliul Raional Briceni nr. 117 din 08.04.2022
In perioada dată, au fost remise prin Poșta Moldovei cu aviz deciziile Consiliului raional Briceni, privind refuzul prelungirii contractelor de locațiune a locuinţei sociale cu beneficiarii (GA, TS, ZP, SD şi CM) care nu întrunesc condițiile stipulate în Regulamentul cu privire la modul şi condițiile de desfășurare a proiectului de (instrucție a locuințelor pentru păturile social/economic vulnerabile II, însoțite de scrisorile informative despre necesitatea eliberării locuinței sociale prin metoda de predare-primire a locuinței cu nr. 207 din 19.10.2021 (GA), nr. 208 din 19.10.2021 (TS), nr.209 din 19.10.2021 (ZF), nr. 210 din 19.10.2021( SD), nr. 211 din 19.10.2021 (CM).
In același context, subliniem că au fost ridicate acte, documente și înscrisuri referitor la dosarele beneficiarelor de locuințe în casa socială de la Comisia de selectare a beneficiarilor de locuințe sociale a Consiliului raional Briceni prin Ordonanța de ridicare din 23 noiembrie 2021 și a Procesului verbal din 23 noiembrie 2021 al Procurorului în Procuratura raionului Briceni, Valentin Dumbrava. Până în prezent aceste documente se află în proces de examinare la Procuratura raionului Briceni.
Intre timp, prin scrisori suplimentare, remise prin Poșta Moldovei cu aviz, persoanelor sus numite li s-a reamintit că prin deciziile din 08.10.2021 ale Consiliului raional Briceni s-a refuzat prelungirea contractelor de locațiune a locuinței sociale cu beneficiarii TS (nr. 264 din 14.12.2021), ZF (nr.265 din 14.12.2021), SD (nr.266 din 14.12.2021), GA (nr. 267 din 14.12.2021) și CM ( nr.268 din 14.12.2021) şi că la data de 08.10.2022 expiră termenul de 3 luni de la intrarea în vigoare a deciziilor respective pentru efectuarea procedurii de predare-primire a apartamentelor de la locatarii nominalizați. S-a adus la cunoștință, că la 10.01.2022, ora 10.00, Comisia de predare-primire a locuinței sociale din cadrul Consiliului raional Briceni va fi prezentă la fața locului pentru a efectua procedura de predare-primire a locuinței.
La cerințele și informațiile stipulate, persoanele nominalizate nu au reacționat.
Faptele enumerate sânt consemnate în Procesul verbal nr. 1 din 10.01.2022, ar. Briceni, al Comisiei de predare-primire în folosință temporară către beneficiar a apartamentelor de folosință socială, formată prin Dispoziția Președintelui raionului Briceni nr. 34 din 28.05.2020.
In legătură cu situația creată, Consiliul raional a fost nevoit să înainteze Cererile de chemare în judecată privind evacuarea locatarilor din apartamente, CR Briceni.pdf RO_8339_briceni h36.pdf

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY