Actualizat: Luni, 15 August 2022
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi și partenerii de cooperare au discutat progresele în elaborarea programului de certificare a auditorilor financiari

  • 28.06.2022
  • 122

O nouă rundă de discuții în contextul activităților de implementare a Proiectului de cooperare dintre Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și Oficial Național de Audit al Suediei (ONAS) a avut loc la data de 28 iulie curent. Ședința online a fost dedicată discutării progreselor înregistrate la Componenta 1: Certificarea auditorilor financiari din cadrul proiectului.

Kameran Khudur, lider de Proiect din cadrul ONAS, Petru Rotaru, membru al CCRM, lider de Componentă, precum și experții și reprezentanții ambelor instituții au evaluat progresele înregistrate în contextul elaborării programului și conceptului de certificare a autorilor financiari, proces care urmează a fi implementat în cadrul CCRM.

Menționăm că grupul de lucru privind certificarea, format în cadrul CCRM, a beneficiat recent de un schimb de experiență și bune practici privind implementarea conceptului de certificare a auditorilor financiari, în cadrul unei întruniri trilaterale a reprezentanților instituțiilor supreme de audit a Letoniei, Suediei și Republicii Moldova. Ca urmare, s-au convenit unele ajustări și modificări la proiectul de concept și program de certificare, care urmează a fi întreprinse în procesul definitivării documentelor.   

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY