Actualizat: Miercuri, 12 August 2026
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Curtea de Conturi și IDEP Moldova au discutat despre consolidarea mecanismelor de prevenire a neregulilor în gestionarea fondurilor europene

  • 06.07.2026
  • 447

La 6 iulie, Președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, a avut o întrevedere cu directorul Institutului pentru Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor Moldova (IDEP Moldova), Iurie Calestru. Întâlnirea s-a desfășurat în contextul activității Alianței Eurodeputaților din Europa de Est pentru Reconstrucția Ucrainei (AMEERU), al cărei secretariat este asigurat de IDEP Moldova.

În cadrul întrevederii, directorul IDEP Moldova a prezentat activitatea recentă a Alianței, principalele realizări și obiectivele pentru perioada următoare, inclusiv organizarea, în luna iulie, a conferinței „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”.

Președinta Curții de Conturi a reafirmat angajamentul instituției de a continua procesul de aliniere la standardele Uniunii Europene, prin consolidarea independenței instituționale, dezvoltarea mecanismelor de prevenire a utilizării necorespunzătoare a fondurilor externe și eficientizarea cooperării cu instituțiile de drept.

Tatiana Șevciuc a subliniat că misiunea principală a auditului este de a oferi asigurări privind corectitudinea și credibilitatea situațiilor financiare, iar colaborarea cu Procuratura, Centrul Național Anticorupție și Ministerul Afacerilor Interne contribuie la consolidarea încrederii partenerilor de dezvoltare în modul de gestionare a resurselor externe.

Totodată, Președinta Curții de Conturi a evidențiat că una dintre principalele vulnerabilități identificate în procesul de utilizare a fondurilor externe rămâne domeniul achizițiilor publice, unde se concentrează cea mai mare parte a erorilor de conformitate. În acest context, a fost exprimată încrederea că noul cadru normativ în domeniul achizițiilor publice va contribui la eficientizarea proceselor și la valorificarea oportună a resurselor financiare.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții AMEERU au prezentat inițiativa de creare a unui curs online destinat prevenirii erorilor financiare în gestionarea fondurilor europene. Programul de instruire ar urma să fie implementat de Institutele Naționale de Administrație din Republica Moldova și România și să fie destinat managerilor de proiect și responsabililor financiari înainte de semnarea contractelor de grant.

Salutând această inițiativă, Tatiana Șevciuc a remarcat că dezvoltarea unei culturi a prevenției și consolidarea capacităților instituționale reprezintă elemente-cheie pentru utilizarea eficientă, transparentă și conformă a fondurilor europene.

Inițiativa PACT UEMRO (Pre-accession Anti-fraud Cooperation Team UE–RM–RO) reprezintă o platformă de cooperare preaderare orientată spre prevenirea neregulilor, promovarea transparenței, consolidarea capacităților instituționale și protejarea interesului public în gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene.