Actualizat: Joi, 25 Aprilie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

Cooperarea dintre Сurtea de Conturi a Republicii Moldova şi Oficiul Naţional de Audit al Suediei: totaluri şi perspective

  • 15.05.2009
  • 1759

      
   Vineri,   15 mai 2009, a avut loc şedinţa a IV-a a Comitetului de Coordonare a Proiectului de cooperare CCRM-ONAS. La şedinţă au participat membrii Comitetului de Coordonare din partea CCRM şi ONAS. În cadrul şedinţei au fost prezentate următoarele rapoarte şi informaţii:
• cu privire la Curtea de Conturi: intrarea în vigoare a Legii Curţii de Conturi; activitatea instituţiei în condiţiile noii legi; trecerea în noul sediu;
• despre dezvoltarea Curţii de Conturi la componentele susţinute de Banca Mondială şi alţi donatori/(SIGMA, Comisia UE);
• cooperarea Curţii de Conturi cu ONAS: scurt rezumat al progreselor. Idei de cooperare în a 2-a jumătate a anului 2009 şi pentru o posibilă cooperare pentru viitor;
• viziunea ONAS privind activităţile părţilor în cadrul cooperării CCRM- ONAS. Direcţiile prioritare de dezvoltare a CCRM pentru viitor, care ar putea fi susţinute de  ONAS.  

     În ce priveşte cooperarea CCRM cu Banca Mondială, s-a menţionat că deşi de la bun început s-a înregistrat o întîrziere în derularea Proiectului, aceasta fiind  legată de semnarea mai tîrziu decît se preconiza a Acordului între BM şi Guvernul Republicii Moldova, progresele sînt evidente şi ele se datorează atît angajaţilor CCRM, cît şi consultanţilor Băncii Mondiale. Coerenţa, obiectivele iniţiale şi rezultatele Proiectului menţin validitatea lui la etapa iniţială de proiectare. Toate componentele sînt în derulare:
• Consolidarea instituţională;
• Administrarea Fondului Fiduciar;
• Dezvoltarea IT;
• Auitul performanţei şi Auditul IT;
• Dezvoltarea resurselor umane;
• Suport Comisiei Parlamentare;
• Consolidarea capacităţilor manageriale.
 
     În cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare atît responsabilii CCRM, cît şi ai ONAS au menţionat,  în prezentările lor, că obiectivul general al Proiectului este de a contribui la îmbunătăţirea capacităţii Curţii de Conturi de a efectua audite mai bune şi de a promova o răspundere mai mare şi un management mai eficient al finanţelor publice. Activitatea de cooperare dintre CCRM şi ONAS s-a axat, în special, pe aspectele de asigurare a profesionalismului în domeniul auditului regularităţii/financiar/atestare, inclusiv pe unele aspecte ce ţin de consolidarea instituţională a CCRM şi asigurarea unui impact mai bun în raport cu părţile interesate. Anul 2008 a fost un an decisiv în cooperarea dintre ambele instituţii, părţile fiind preocupate de stabilirea unui fundament esenţial pentru CCRM,  întreprinzîndu-se paşi importanţi în transformarea şi stabilirea CCRM ca o instituţie de audit extern.
     S-a remarcat, de asemenea, faptul că cunoştinţele şi abilităţile obţinute în cadrul instruirilor şi atelierelor de lucru organizate de ONAS au permis efectuarea unor schimbări şi realizarea unor rezultate măsurabile:
• cunoştinţele obţinute au servit drept bază la efectuarea evaluării controlului intern la 4 entităţi, precum şi  a trei audite-pilot de atestare, Curtea de Conturi fiind promotorul Conceptului Controlului Financiar Intern Public în instituţiile publice auditate;
•  elaborarea şi prezentarea în Parlament a Raportului anual al Curţii de Conturi într-un nou format, cu un conţinut mai analitic;
•   Aprobarea noii Legi a Curţii de Conturi; 
•  elaborarea şi testarea Manualului de Audit al regularităţii; 
•  elaborarea şi implementarea Cadrului calităţii;
•  elaborarea şi implementarea sistemului de înregistrare a timpului;
•  definitivarea auditului-pilot de atestare a fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
   Ambele părţi au ajuns la concluzia că dezvoltarea unei cooperări în viitor prezintă interes atît pentru CCRM cît şi pentru ONAS: acordînd suport şi implicîndu-se în specificul activităţii CCRM, experţii ONAS acumulează noi experienţe şi noi cunoştinţe ce vizează activitatea unei ISA de model Curte de Conturi, iar angajaţii CCRM- îşi conformează activitatea la bunele practici de audit. Totodată, au fost evidenţiate domeniile ce pot constitui direcţia principală pentru viitoarea cooperare  CCRM-ONAS în cadrul unui nou Acord de cooperare:
• dezvoltarea profesionalismului;
• obţinerea valorii adăugate;
• promovarea Curţii de Conturi pe plan internaţional.
    Şedinţa a V-ea a Comitetului de Coordonare s-a decis de a fi organizată la începutul lunii decembrie 2009, la Stockholm, Suedia.


    
     


reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY