Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Ziua ușilor deschise la Curtea de Conturi

Ziua ușilor deschise la Curtea de Conturi

Decembrie 03, 2019 accesari 295

 

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), unica instituție supremă de audit a Republicii Moldova, și-a deschis larg ușile pentru cei care doresc să îmbrățișeze profesia de auditor public extern.

Evenimentul a fost organizat la data de 3 decembrie curent, în contextul activităților dedicate aniversării a 25-a de la înființarea Curții de Conturi a Republicii Moldova.

Circa 30 de studenți ai Academiei ”Ștefan cel Mare”, instituție de învățământ cu renume în țară și o istorie de circa 29 de ani, au vizitat Curtea de Conturi. Studenții anului II de studiu, specialitățile drept economic, fraude economice, poliția de frontieră, experți criminaliști au fost călăuziți de către Mihaela Pascal, asistent universitar la catedra de Drept privat.

La fel, în contextul evenimentului Curtea de Conturi a fost vizitată și de un grup de studenți ai anului II de studii, specialitățile științe economice, contabilitate, turism de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), însoțiți de Igor Balan, doctor în economie, conferențiar universitar, șef catedră Bussiness și Administrare, relații economice internaționale și Turism, ULIM.

Studenții au vizitat pentru prima dată sediul Curții de Conturi, având posibilitatea să comunice cu membrii Curții de Conturi Violeta Andrieș și Petru Rotaru. Dna Andrieș și dl Rotaru au familiarizat studenții cu misiunea, viziunea, valorile și obiectivele instituției supreme de audit din țară. La fel, cei prezenți au fost informați despre mandatul, organizarea, atribuțiile și împuternicirile instituției.

În cadrul vizitei studenții au fost foarte receptivi și activi, având posibilitatea să acorde întrebări privind activitatea Curții de Conturi.

Menționăm că, inițierea studenților în tematici legate de auditul public extern și mandatul instituției sunt activități planificate în contextul aniversării a 25-a de la fondarea Curții de Conturi și are drept scop informarea cât mai largă a cetățenilor vizavi de rezultatele activității, importanța și rolul acesteia pentru societate.