 |
La 29 ianuarie 2010, delegaţia Camerei de Control a Georgiei a avut o întrevedere cu Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, la care au fost prezenţi Ambasadorul Georgiei în România şi Republica Moldova, Levan Metreveli, a vicepreşedintelui Curţii de Conturi a Republicii Moldova, Elisaveta Foca, şi a membrului Curţii de Conturi Ecaterina Paknehad. În cadrul întrevederii s-a vorbit despre necesitatea suportului Comisiei Parlamentare asupra activităţii Curţii de Conturi, cerinţă prevăzută de normele internaţionale şi de bunele practici, s-a făcut schimb de opinii cu privire la îmbunătăţirea colaborării dintre instituţiile de audit din ambele state şi s-au pus bazele unor eventuale colaborări de durată. Preşedintele Camerei de Control a Georgiei, Levan Bezhashvili, a remarcat că vizita de lucru a fost una interesantă şi utilă pentru reprezentanţii din Georgia. Astfel, ei au luat cunoştinţă de standardele de audit aplicate de către Curtea de Conturi a Republicii Moldova de experienţa de audit acumulată pe parcursul a trei ani de colaborare au Oficiul Naţional de Audit al Suediei şi cu Banca Mondială, precum şi de dificultăţile pe care le-a depăşit Curtea de Conturi. Totodată, dumnealui a menţionat că un parteneriat dintre instituţiile de audit din Republica Moldova şi Georgia este indispensabil şi foarte eficient. În acest context, Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, a declarat că o colaborare în această direcţie este una de bun augur şi mizează pe un parteneriat de durată. Vizita de lucru a durat două zile, timp în care reprezentaţii Camerei de Control a Georgiei au preluat din experienţa colegilor lor de la Curtea de Conturi a Republicii Moldova.
|
 |