Actualizat: Joi, 28 Martie 2024
Curtea de Conturi a Republicii Moldova
RO RU EN

HOTĂRÎREA nr. 74 din 24 noiembrie 2011 privind Raportul auditului bugetului raional Făleşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public

Nr. 74 din 24.11.2011
Prima | RAPOARTE DE AUDIT

Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui raionului Făleşti dl V.Muduc, ex-preşedintelui raionului Făleşti dna N.Botezatu, şefului Oficiului teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat, reprezentantul Guvernului în teritoriu dl A.Harcenco, şefului Direcţiei administrarea proprietăţii publice a Agenţiei Proprietăţii Publice dl M.Doruc, şefului Direcţiei Generale Finanţe dna J.Cojocari, şefului Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti dl E.Gurău, şefului Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei dna Z.Ursachi, şefului adjunct al Direcţiei Generale Învăţămînt, Tineret şi Sport dna A.Jalbă, şefului Secţiei Cultură dl Gr.Budu, şefului Secţiei administrativ-financiare, contabil-şef al Aparatului preşedintelui raionului dna E.Deleu, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008[1], a examinat Raportul auditului bugetului raional Făleşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public.

Misiunea de audit s-a realizat în temeiul prevederilor art.28 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2011, avînd drept obiectiv de a determina dacă autorităţile administraţiei publice locale din raionul Făleşti: au respectat prevederile regulamentare la executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetului raional; au impus impozitele şi taxele locale în conformitate cu reglementările legale; au executat cheltuielile din bugetul raional în conformitate cu legislaţia în vigoare şi au asigurat un control eficient asupra plenitudinii şi autenticităţii cheltuielilor efectuate; au raportat în modul stabilit, precum şi au întreţinut şi protejat adecvat mijloacele fixe şi patrimoniul public.

Auditul a fost planificat şi s-a efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi[2]. Probele de audit au fost obţinute în urma aplicării procedurilor analitice şi efectuării testelor de fond, cu folosirea diferitor tehnici şi metode, cum ar fi: examinarea rapoartelor financiare, registrelor contabile, documentelor primare; analiza comparativă a datelor şi informaţiilor financiare; observaţiile directe.

Examinînd rezultatele auditului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi

a constatat:

Misiunea de audit a constatat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind identificate încălcări şi lacune, care au afectat procesul bugetar în ansamblu, precum şi buna gestiune a patrimoniului public. Astfel, autorităţile administraţiei publice locale din raion nu şi-au asumat întocmai responsabilităţile şi nu au contribuit pe deplin la încasarea veniturilor de către organele abilitate cu acest drept, conform prevederilor legale; nu au asigurat realizarea unor proceduri şi instrumente eficiente în vederea încasării integrale a veniturilor proprii în bugetul local. Procesul de estimare a părţii de venituri a bugetului raional nu a fost precedat de o analiză şi o inventariere profundă a bazei impozabile, în scopul fundamentării cuantumului potenţial de acumulare a veniturilor. Ca urmare, unele AAPL din raion au subevaluat veniturile planificate spre încasare în anul 2010 din unele impozite şi taxe în sumă totală de 1298,9 mii lei, ceea ce a generat majorarea transferurilor pentru susţinerea financiară a teritoriului, precum şi ratarea unor venituri la buget în sumă totală de 277,4 mii lei.

Urmare managementului financiar necorespunzător, s-au admis multiple încălcări în materie de disciplină financiară la efectuarea cheltuielilor, care au rezultat în: planificarea şi aprobarea neregulamentară a unor cheltuieli; efectuarea de cheltuieli neregulamentare şi iraţionale; imobilizarea mijloacelor bugetare; încălcarea procedurilor la achiziţiile de mărfuri şi servicii; denaturarea datelor din registrele contabile şi dările de seamă. Această situaţie a cauzat: depăşirea cheltuielilor efective ale bugetului, faţă de planul rectificat, cu suma totală de 1,4 mil.lei; majorarea neargumentată cu suma de 0,3 mil.lei a cheltuielilor pentru întreţinerea centrelor comunitare de asistenţă socială, ceea ce a condiţionat alocarea neregulamentară din bugetul de stat a transferurilor pentru susţinerea financiară a teritoriului în aceeaşi sumă; imobilizarea mijloacelor bugetare în sumă totală de 23,1 mil.lei, datorită lipsei unei strategii privind valorificarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale, în funcţie de priorităţi, şi stabilirii obiectelor pentru investiţii capitale fără a se ţine cont de investiţiile capitale începute în anii precedenţi şi nefinalizate; efectuarea cheltuielilor neregulamentare şi suplimentare în sumă totală de 0,6 mil.lei; reflectarea neregulamentară a investiţiilor capitale în sumă de 3,0 mil.lei la majorarea valorii mijloacelor fixe; neasigurarea constituirii garanţiei de bună execuţie la executarea contractelor de investiţii capitale în sumă de 0,8 mil.lei; neasigurarea rambursării împrumuturilor bugetare în sumă de 2,9 mil.lei.

Managementul şi controlul intern insuficient în procesul de gestionare a patrimoniului public au generat deficienţe, ce implică riscuri ale neintegrităţii patrimoniului public local şi gestionării ineficiente a acestuia. Ca urmare, autorităţile administraţiei publice locale din raion nu au asigurat înregistrarea conformă în evidenţa contabilă a patrimoniului în valoare de 4,8 mil.lei şi au diminuat nejustificat valoarea acestuia cu suma totală de 3,4 mil.lei; nu au încheiat contracte de comodat privind patrimoniul public transmis în gestiune în valoare totală de 20,2 mil.lei. Ani la rînd nu se soluţionează problema ce ţine de înregistrarea conformă la organul cadastral a patrimoniului public, auditul identificînd bunuri imobiliare neînregistrate corespunzător în sumă totală de 76,1 mil.lei.

Iregularităţile şi abaterile constatate se datorează nivelului scăzut al disciplinei financiare a factorilor de decizie din cadrul entităţilor verificate, respectării insuficiente de către aceştia a cadrului normativ, precum şi controlului intern nesatisfăcător.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) şi alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

hotărăşte:

1. Se aprobă Raportul auditului bugetului raional Făleşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public, care se anexează la prezenta Hotărîre.

2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Aparatului preşedintelui raionului Făleşti; Direcţiei Generale Finanţe; Direcţiei Generale Învăţămînt, Tineret şi Sport; Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei; Secţiei Cultură; primăriei or.Făleşti, pentru implementarea recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi stabilirea termenelor şi persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor;

2.2. Cancelariei de Stat şi Oficiului teritorial Bălţi, pentru informare, şi se cere asigurarea controlului administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I şi de nivelul II în corespundere cu cadrul legal, în vederea neadmiterii pe viitor a încălcărilor şi neajunsurilor constatate în Raportul de audit;

2.3. Ministerului Finanţelor, pentru informare privind încălcările şi neajunsurile constatate la formarea şi utilizarea bugetului raional Făleşti pe anul 2010, precum şi pentru luare de atitudine faţă de cazurile de subestimare a veniturilor, şi se cere îmbunătăţirea Notelor metodologice, în vederea excluderii admiterii neregularităţilor în relaţiile interbugetare, inclusiv la calcularea transferurilor pentru susţinerea financiară a raionului;

2.4. Ministerului Economiei, pentru informare privind încălcările şi neajunsurile constatate la evidenţa şi raportarea valorii patrimoniului public gestionat de către Consiliul raional Făleşti, şi se cere asigurarea raportării corespunzătoare de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I şi de nivelul II a datelor privind patrimoniul public gestionat, precum şi a înregistrării corespunzătoare a acestora în Registrul patrimoniului public;

2.5. Comisiilor parlamentare: economie, buget şi finanţe; administraţie publică şi dezvoltare regională; cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, pentru informare;

2.6. Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui Parlamentului, Prim-ministrului, pentru informare.

3. Se ia act că:

3.1. Aparatul preşedintelui raionului:

- a înregistrat în evidenţa contabilă valoarea documentaţiei de proiect în sumă de 1232,8 mii lei şi a monumentului "Mîndria şi Puterea Poporului" - în sumă de 127,0 mii lei;

- a majorat valoarea clădirii Consiliului raional cu 20,8 mii lei, costul cazangeriei Spitalului raional - cu suma dobînzilor aferente împrumuturilor de 270,9 mii lei, precum şi valoarea imobilelor transmise în gestiune Instituţiei medico-sanitare publice Făleşti - cu 1235,0 mii lei;

- a asigurat reflectarea corespunzătoare în evidenţă a casării unor mijloace fixe în sumă totală de 2148,3 mii lei, precum şi a datoriei debitoare faţă de S.R.L. "Samotlor-Gaz" în sumă totală de 4230,0 mii;

3.2. Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport:

- a majorat valoarea de bilanţ a cazangeriei Liceului "M. Eminescu", a Şcolii sportive şi Casei de creaţie cu valoarea cheltuielilor suportate la reparaţiile capitale în sumă, respectiv, de 632,2 mii lei, 533,2 mii lei şi 67,4 mii lei; a taberei "Romantica" şi stadionului orăşenesc - respectiv, cu 166,3 mii lei şi 87,4 mii lei;

- a corectat datele privind uzura fondurilor fixe cu suma de 116,5 mii lei;

- a înregistrat în evidenţa contabilă valoarea fondurilor fixe de 108,3 mii lei şi a recuperat datorii debitoare în sumă de 39,5 mii lei;

3.3. Secţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei a restabilit în evidenţa contabilă cheltuielile ce ţin de valorificarea investiţiilor capitale în sumă de 44,5 mii lei;

3.4. Secţia Cultură a corectat datele privind uzura fondurilor fixe cu suma de 279,4 mii lei.

4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea punctelor 2.1.-2.4. din prezenta Hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.

5. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


[1] M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

[2] Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 "Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii".

Recomandarea: 1. Preşedintele raionului Făleşti, în comun cu Inspectoratul Fiscal de Stat pe raion, să asigure conlucrarea cu primarii UAT de nivelul I, în vederea extinderii bazei fiscale, precum şi încasarea restanţelor contribuabililor faţă de bugetele locale în sumă de 3,8 mil.lei - la plăţile de bază, şi de 3,0 mil.lei - la penalităţi.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 2. DGF să asigure o monitorizare eficientă privind planificarea de către AAPL (inclusiv de nivelul I) a veniturilor proprii, precum şi să elaboreze şi să implementeze proceduri de control intern care să elimine neregulile potenţiale la această componentă.

Autoritatea:DIRECŢIA GENERALĂ FINANŢE, FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 3. Primăria or.Făleşti să asigure calcularea şi încasarea tuturor plăţilor pentru arenda terenurilor.

Autoritatea:PRIMĂRIA OR.FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 4. Consiliul raional şi DGF să asigure prognozarea şi evaluarea veridică a cheltuielilor, să elaboreze şi să implementeze proceduri de control intern care să elimine neregulile potenţiale la acest capitol.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 5. Aparatul preşedintelui raionului, DGF, SASPF, DGÎTS şi Secţia Cultură să examineze cazurile de remunerare neconformă a angajaţilor, cu întreprinderea măsurilor de recuperare a cheltuielilor neregulamentare şi eliminarea acestor deficienţe în viitor.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 7. Aparatul preşedintelui raionului, DGÎTS şi Secţia Cultură să asigure respectarea procedurilor de achiziţii publice, cu stabilirea responsabilităţilor clare pentru fiecare membru al grupului de lucru pentru achiziţii, elaborarea unor politici şi proceduri scrise de evaluare adecvată a ofertelor, precum şi de monitorizare a executării contractelor.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 6. Consiliul raional şi Aparatul preşedintelui raionului să asigure elaborarea unor proceduri pentru planificarea şi monitorizarea valorificării investiţiilor şi lucrărilor de reparaţii capitale, cu examinarea deficienţelor constatate în prezentul Raport şi întreprinderea măsurilor prevăzute de legislaţie faţă de persoanele vinovate de admiterea lacunelor.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 8. Consiliul raional şi Aparatul preşedintelui raionului, în conlucrare cu AAPL de nivelul I, să elaboreze şi să aprobe în modul stabilit o strategie privind proiectele investiţionale (inclusiv pentru reparaţiile capitale), necesare pentru implementare, în funcţie de priorităţile dezvoltării social-economice a raionului, cu stabilirea surselor de finanţare, riscurilor asociate derulării lor, altor componente, care ar asigura o bună gestiune a banilor publici şi, respectiv, dezvoltarea durabilă a UAT.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 9. Consiliul raional şi Aparatul preşedintelui raionului să asigure ţinerea regulamentară a evidenţei contabile la AAPL, cu luarea măsurilor în vederea formării şi înregistrării conforme a garanţiilor de bună execuţie, estimate în sumă de 772,4 mii lei.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 10. Aparatul preşedintelui raionului să ajusteze la cadrul regulator numărul de autoturisme utilizate în scopuri de serviciu.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 11. Preşedintele raionului, în comun cu DGF, să asigure întreprinderea măsurilor necesare pentru rambursarea împrumuturilor bugetare în sumă de 2924,3 mii lei.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 12. Consiliul raional să întreprindă măsuri întru aducerea în concordanţă cu cadrul legal a statutului şi a activităţii întreprinderilor municipale şi instituţiilor fondate.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 13. Consiliul raional şi preşedintele raionului să asigure efectuarea inventarierii exhaustive a patrimoniului public, inclusiv a celui transmis în administrarea întreprinderilor fondate, precum şi înregistrarea conformă a acestuia în evidenţa contabilă şi a drepturilor asupra lui.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 14. Preşedintele raionului să întreprindă măsurile corespunzătoare faţă de persoanele care au admis abateri de la legislaţia în vigoare, inclusiv pentru diminuarea neargumentată a valorii patrimoniului public.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 15. Consiliul raional să aducă în conformitate cu prevederile legale atribuirea bunurilor materiale şi alocarea sumelor financiare PP„Patria mea".

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 16. Primăria or. Făleşti să asigure delimitarea terenurilor proprietate publică, cu excluderea practicii de realizare a terenurilor drepturile asupra cărora nu sînt stabilite.

Autoritatea:PRIMĂRIA OR.FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 17. Aparatul preşedintelui raionului să asigure înregistrarea în evidenţă a cheltuielilor capitale pentru obiectivele finalizate în conformitate cu reglementările stabilite, cu transmiterea regulamentară a lor către beneficiari.

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 18. Consiliul raional şi preşedintele raionului să stabilească proceduri clare, care să asigure conformitatea formării cotei de participare a fondatorului în instituţiile medico-sanitare publice şi întreprinderile fondate.

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 19. DGÎTS să întreprindă măsurile necesare întru recuperarea datoriilor debitoare în sumă de 167,9 mii lei, cu aplicarea sancţiunilor corespunzătoare faţă de persoanele care le-au format.

Autoritatea:DIRECŢIA GENERALĂ EDUCAȚIE ȘI CULTURĂ , r-nul FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 20. Primăriile satelor Chetriş, Hiliuţi şi Pînzăreni să restabilească în evidenţa contabilă mijloacele financiare primite, dar nevalorificate, în anul 2010 în sumă, respectiv, de 30,0 mii lei, 50,0 mii lei şi 55,0 mii lei.

Autoritatea:PRIMĂRIA S. CHETRIȘ, FĂLEȘTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 20. Primăriile satelor Chetriş, Hiliuţi şi Pînzăreni să restabilească în evidenţa contabilă mijloacele financiare primite, dar nevalorificate, în anul 2010 în sumă, respectiv, de 30,0 mii lei, 50,0 mii lei şi 55,0 mii lei.

Autoritatea:PRIMĂRIA S. HILIUȚI, FĂLEȘTI

Termen implementare: 12.06.2012

Recomandarea: 20. Primăriile satelor Chetriş, Hiliuţi şi Pînzăreni să restabilească în evidenţa contabilă mijloacele financiare primite, dar nevalorificate, în anul 2010 în sumă, respectiv, de 30,0 mii lei, 50,0 mii lei şi 55,0 mii lei.

Autoritatea:PRIMĂRIA S. PÎNZĂRENI, FĂLEȘTI

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.1. Aparatului preşedintelui raionului Făleşti; Direcţiei Generale Finanţe; Direcţiei Generale Învăţămînt, Tineret şi Sport; Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei; Secţiei Cultură; primăriei or.Făleşti, pentru implementarea recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi stabilirea termenelor şi persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor

Autoritatea:Consiliul Raional Fălești

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.1. Aparatului preşedintelui raionului Făleşti; Direcţiei Generale Finanţe; Direcţiei Generale Învăţămînt, Tineret şi Sport; Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei; Secţiei Cultură; primăriei or.Făleşti, pentru implementarea recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi stabilirea termenelor şi persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor

Autoritatea:APARATUL PREŞEDINTELUI RAIONULUI FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.1. Aparatului preşedintelui raionului Făleşti; Direcţiei Generale Finanţe; Direcţiei Generale Învăţămînt, Tineret şi Sport; Secţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei; Secţiei Cultură; primăriei or.Făleşti, pentru implementarea recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi stabilirea termenelor şi persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor

Autoritatea:PRIMĂRIA OR.FĂLEŞTI

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.2. Cancelariei de Stat şi Oficiului teritorial Bălţi, pentru informare, şi se cere asigurarea controlului administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I şi de nivelul II în corespundere cu cadrul legal, în vederea neadmiterii pe viitor a încălcărilor şi neajunsurilor constatate în Raportul de audit

Autoritatea:Cancelaria de Stat

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.2. Cancelariei de Stat şi Oficiului teritorial Bălţi, pentru informare, şi se cere asigurarea controlului administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I şi de nivelul II în corespundere cu cadrul legal, în vederea neadmiterii pe viitor a încălcărilor şi neajunsurilor constatate în Raportul de audit.

Autoritatea:OFICIUL TERITORIAL BĂLŢI (BĂLŢI, RAIOANELE: FĂLEŞTI, GLODENI, RÎŞCANI, SÎNGEREI)

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.3. Ministerului Finanţelor, pentru informare privind încălcările şi neajunsurile constatate la formarea şi utilizarea bugetului raional Făleşti pe anul 2010, precum şi pentru luare de atitudine faţă de cazurile de subestimare a veniturilor, şi se cere îmbunătăţirea Notelor metodologice, în vederea excluderii admiterii neregularităţilor în relaţiile interbugetare, inclusiv la calcularea transferurilor pentru susţinerea financiară a raionului.

Autoritatea:Ministerul Finanțelor

Termen implementare: 12.06.2012

Cerința: 2.4. Ministerului Economiei, pentru informare privind încălcările şi neajunsurile constatate la evidenţa şi raportarea valorii patrimoniului public gestionat de către Consiliul raional Făleşti, şi se cere asigurarea raportării corespunzătoare de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I şi de nivelul II a datelor privind patrimoniul public gestionat, precum şi a înregistrării corespunzătoare a acestora în Registrul patrimoniului public.

Autoritatea:Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării

Termen implementare: 12.06.2012

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY