Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Președintele Curții de Conturi a avut o întrevedere cu Asociația Investitorilor Străini

Președintele Curții de Conturi a avut o întrevedere cu Asociația Investitorilor Străini

Noiembrie 22, 2019 accesari 710

 

Anual Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) anunță demararea procesului de planificare a Programului activității de audit pe anul următor și intervine cu un apel către societatea civilă, organizațiile non-guvernamentale și publicul larg în vederea înaintării propunerilor privind eventualele tematici pentru Programul activității de audit.

În acest context, Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației Investitorilor Străini (FIA - Foreign Inventors Association) la data de 22 noiembrie curent, care au venit cu propuneri argumentate la Programul activității de audit a Curții de Conturi pe anul 2020.

La întrevedere au participat Alexander Koss, președintele Asociației Investitorilor Străini din Moldova, Ana Groza, directorul executiv FIA, Gökçe Yanașmayan, directorul general Efes Vitanta Moldova Brewery și Carolina Bugaian, directorul financiar al companiei Moldcell.

În cadrul întrunirii cei prezenți au pus în discuție mai multe subiecte de interes comun, inclusiv cele propuse de FIA, și anume:

  1. Criteriile discreționare actuale de determinare a taxelor locale de către autoritățile locale
  2. Demonopolizarea serviciilor oncologice (serviciile de radioterapie)
  3. Gestiunea și utilizarea mijloacelor Fondului de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală, contractarea prestatorilor de servicii medicale în cadrul sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală, bazat pe unele principii și reguli ale achizițiilor publice
  4. Controlul mărfurilor la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, precum și regiunea Transnistreană. Reglementarea produselor în limita consumului
  5. Taxa de 2,5% achitată de companiile de telefonie mobilă în Fondul Republican de Susținere a Populației
  6. Aplicarea Legii nr. 28 din 10.03.2016 privind accesul pe proprietăți şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate rețelelor publice de comunicații electronice

Președintele CCRM a subliniat importanța acestei întrevederi și a subiectelor discutate, menționând că Curtea de Conturi își exercită mandatul în conformitate cu standardele internaționale ale instituțiilor supreme de audit. În concordanță cu atribuțiile sale legale, Curtea de Conturi decide în mod independent asupra programului activității de audit, dar totodată ține cont de sugestiile diferitor părți interesate cu privire la subiectele sensibile pentru societate, care ar putea servi drept obiective ale unor viitoare misiuni de audit.