Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate

Noutăți și comunicate rss

Mai 08, 2019 accesari 726

Ziua de 9 mai este marcată istoric de două mari sărbători europene – Ziua Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

Mai 08, 2019 accesari 733

Realizarea unui studiu privind calitatea auditelor a proiectelor finanțate de Banca Mondială a fost subiectul discutat de către Curtea de Conturi cu Oxana Druță, specialist în domeniul managementului financiar, reprezentantul Băncii Mondiale în Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi din 7 mai curent.

Mai 07, 2019 accesari 794

Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova Marian Lupu participă la Conferința Președinților Instituțiilor Supreme de Audit (ISA) din statele membre ale Uniunii Europene, desfășurată în perioada 6-7 mai curent, la București România.

Mai 02, 2019 accesari 403

În perioada 24-25 aprilie 2019 în orașul Minsk, Republica Belarus a avut loc cea de-a XIV întrunire a Grupului de lucru privind standardele de control /audit pentru instituțiile supreme de audit (ISA) din statele membre ale CSI.

Aprilie 26, 2019 accesari 711

Stimați colegi, În aceste zile de înălțare sufletească, în lumina sfântă a Sărbătorii de Paști, Vă dorim cele mai sincere urări de bine, pace și împliniri.

Aprilie 25, 2019 accesari 964

Curtea de Conturi a examinat, în cadrul ședinței din 25 aprilie curent, Raportul auditului rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Finanțelor (MF) încheiate la 31 decembrie 2018.