Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Curtea de Conturi a participat seminarul anual de instruire a Grupului de lucru EUROSAI privind TI

Curtea de Conturi a participat seminarul anual de instruire a Grupului de lucru EUROSAI privind TI

Mai 11, 2021 accesari 514

 

La data de 11 mai curent, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat la seminarul anual de instruire a Grupului de lucru EUROSAI privind TI (ITWG) organizat de către instituția supremă de audit (ISA) a Estoniei, care deține preșidenția Grupului de lucru respectiv. Tematica seminarului a fost: „De la cod spre acțiune: instituțiile supreme de audit explorează lumea inteligenței artificiale”.

Seminarul s-a desfășurat în regim online, cu participarea a peste 226 de reprezentanți din peste 30 de ISA, inclusiv: Estonia, Olanda, Macedonia, Germania, Austria, Croația, Filipine, Bulgaria, Egipt, Indonezia, Irlanda, Repubica Cehă, Letonia, Lituania, Republica Moldova, România, Israel, Pakistan, Kosovo, Austria.

În calitate de membru al Grupului de lucru, din CCRM au participat Natalia Balaban-Uncu, șef Direcție audit TI, Vitalie Babără, șef Direcție TI și securitate internă și auditorii principali din cadrul Direcției generale audit IV - Marina Cataraga și Tudor Frunză.

În cadrul seminarului au fost discutate mai multe subiecte, precum: abordarea Uniunii Europene cu privire la inteligența artificială, noi oportunități și tendințe de reglementare, noi forme de guvernanță permise de inteligența artificială, inteligența artificială în domeniul sănătății pentru a detecta neajunsurile și frauda, analiza datelor mari (big data), înțelegerea algoritmilor, rezultatele auditului algoritmilor de învățare automată.

În contextul sesiunilor de lucru s-a pus în discuție adoptarea Planului anual al Grupului de lucru EUROSAI în cadrul Congresului EUROSAI, care este direcționat, în principiu pe următoarele direcții prioritare: cercetare și instruire, audite cooperative, continuarea proiectelor: CUBE, ITSA/ITASA și Manualul de audit IT active.

Menționăm că, viitoarea întrunire a grupului se va desfășura în luna noiembrie 2021 și se va focusa, în principiu, pe tema securității cibernetice.