Acasă / Biroul de presă / Noutăți și comunicate / Aspectele organizării ședinței Consiliului de guvernare EUROSAI, discutate în cadrul unei ședințe video

Aspectele organizării ședinței Consiliului de guvernare EUROSAI, discutate în cadrul unei ședințe video

Octombire 23, 2020 accesari 465

 

Marian Lupu, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), a participat astăzi, 23 octombrie la o ședință de pregătire a celei de-a 52-a ședințe oficiale a Consiliului de guvernare al EUROSAI (CG EUROSAI).

La ședință au participat, de asemenea, șefii instituțiilor de audit din Finlanda, Letonia și Turcia. Seyit Ahmet Baș, Președintele Curții de Conturi a Turciei și Președinte al EUROSAI a informat membrii CG EUROSAI despre proiectul de agendă al viitoarei întruniri a forului de conducere al EUROSAI, care va fi organizată în regim de teleconferință.

În condițiile pandemiei COVID-19 și restricțiilor impuse de aceasta, participanții au salutat intenția președintelui EUROSAI de a include pe ordinea de zi a ședinței, planificate pentru luna noiembrie curent, doar cele mai importante subiecte, pentru a asigura activitatea Organizației internaționale a instituțiilor supreme de audit EUROSAI în regim normal.

Dl Baș a informat, de asemenea, că în cadrul ședinței CG EUROSAI va fi testat sistemul de vot în regim online, care va fi utilizat mai apoi în cadrul procedurilor de votare la următorul Congres al EUROSAI, planificat pentru anul 2021.

Menționăm că, în contextul pandemiei globale, Congresul EUROSAI, care urma să aibă loc în luna iunie 2020, a fost amânat pentru anul 2021. Toate evenimentele organizate în cadrul activității grupurilor de lucru și altor structuri ale EUROSAI sunt organizate în regim de teleconferință.